USR: Noul guvern întruchipează camarila lui Dragnea

USR consideră că numirile în actualul guvern condus de Viorica Dăncilă ne oferă același spectacol de incompetență cu care PSD ne-a obișnuit deja. Sunt aceleași personaje, s-a schimbat doar omul din scaunul de premier, de această dată avem de-a face cu unul dintre cei mai supuși oameni ai lui Liviu Dragnea.
Alina Costache
26 ian. 2018, 13:35
USR: Noul guvern întruchipează camarila lui Dragnea

„Avem un nou guvern doar pe hârtie, căci PSD învârte aceleași personaje de trei guverne încoace. Încă o dată Liviu Dragnea, un politician condamnat penal și judecat pentru corupție, ne arată că singurul său obiectiv este să oprească dosarele care-i poartă numele, fără să-i pese de modul în care este gestionată soarta României. Noul guvern întruchipează camarila lui Dragnea care va acționa fără să clipească pentru a subordona justiția intereselor liderului PSD”, a declarat Dan Barna, președintele USR.

Numirile din actualul guvern sunt o bătaie de joc fără precedent în istoria țării. Dragnea a schimbat trei guverne ca să o avem încă o dată pe doamna Carmen Dan la ministerul de Interne, în condițiile în care și-a dovedit deja incompetența în cursul anului trecut: proasta gestionare a cazului polițistului pedofil, promovarea legilor jandarmeriei și poliției care doresc transformarea României într-un stat polițienesc, neîndeplinirea niciunei măsuri din „programul de guvernare”.

Întoarcerea Rovanei Plumb în fruntea ministerului Fondurilor Europene arată încă o dată cum PSD ignoră cu bună-știință criteriile de integritate în alegerea membrilor Guvernului. Reamintim că Rovana Plumb, vizată de o anchetă DNA, a demisionat din Guvernul Tudose, dar nu a putut fi cercetată deoarece a fost salvată de colegii de coaliție, care au votat împotriva ridicării imunității parlamentare. 

Menținerea în guvern a lui Paul Stănescu, în funcția de vicepremier și ministru al Dezvoltării, în condițiile în care DNA a solicitat în urmă cu doar câteva zile reînceperea urmăririi penale în cazul său, confirmă faptul că PSD nu reușește să găsească oameni competenți și fără probleme de integritate pentru a forma un guvern stabil și eficient.  

USR condamnă actualele numiri și consideră că guvernul condus de Viorica Dăncilă nu va face altceva decât să adâncească România în criza deja existentă și va reprezenta în mod dezastruos țara pe plan extern. Guvernul Dragnea 3 este compus din oameni slab pregătiți și cu probleme de integritate. USR va vota împotriva învestirii guvernului Dăncilă propus de PSD-ALDE. 

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Alina Pușcău vorbește cu greu despre efectele tratamentului: „Începe să îmi cadă părul” | VIDEO
Fanatik.ro
Meme Stoica, replică devastatoare pentru „rockerul” Ciprian Ciucu, primarul Bucureștiului. Exclusiv
Capital.ro
Marius Budăi atacă PNL după prăbușirea investițiilor străine: Explicați-ne de ce România a pierdut banii care trebuiau să rămână și să fie reinvestiți aici
Playtech.ro
Țara europeană din care românii fug în număr din ce în ce mai mare. Problemele financiare care îi trimit acasă
Adevarul
„Mama mea este postac AUR”. Povestea unui tânăr care și-a descoperit mama într-un grup de partid
wowbiz.ro
Nepotul lui Mircea Rednic a murit cu câteva ore înainte de nuntă! Marius Totolici s-a stins în somn la doar 37 de ani. Ce a arătat autopsia?
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
11 victime pe un drum din Timiș, după un eveniment rutier cu două autoturisme și un microbuz. Un bărbat și-a pierdut viața
iamsport.ro
Mutu l-a atacat în direct pe Naum: ”Începi emisiunile cu «Bună seara, domnule Becali!». Îl suni mereu ca să crească ratingul”. Ce replică i-a dat jurnalistul
MediaFlux
Horoscop 19 august. Ziua răsturnărilor de situație! Zodiile care primesc vești neașteptate și trebuie să ia o decizie
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat