MEN: Cursurile de etică şi integritate academică pentru studiile universitare de masterat şi doctorat devin obligatorii

Cursurile de etică şi integritate academică pentru studiile universitare de masterat şi doctorat devin obligatorii, începând cu anul universitar 2018 - 2019.
Alina Costache
30 ian. 2018, 16:58
MEN: Cursurile de etică şi integritate academică pentru studiile universitare de masterat şi doctorat devin obligatorii

Potrivit unui comunicat de presă, ministrul Educaţiei Naţionale, Valentin Popa, a aprobat un ordin care prevede includerea în planurile de învăţământ, pentru toate programele de studii universitare organizate în instituţiile de învăţământ superior, a cursurilor de etică şi integritate academică.

„Mai exact, începând cu anul universitar 2018 – 2019, cursurile de acest tip devin obligatorii în cadrul studiilor universitare de masterat şi doctorat, deoarece în aceste cicluri de studiu creaţia individuală şi cercetarea ştiinţifică au o pondere majoritară. Pentru studiile universitare de licenţă, cursul are deocamdată caracter opţional, întrucât partea de creaţie are o pondere mai mică. Adoptarea acestui ordin are rolul de a asigura, în mod structurat, pentru promoţiile viitoare, începând cu anul I de studii, cunoştinţele şi deprinderile necesare unei activităţi academice şi de cercetare, în acord cu cerinţele eticii şi deontologiei universitare”, se arată în comunicat.

Ordinul completează cadrul normativ existent, care până acum prevedea doar obligativitatea evaluării lucrărilor ştiinţifice sub aspectul eticii universitare, fără ca anterior să fie dobândite, în mod obligatoriu, competenţele necesare pentru cei care le redactează.

MEN precizează că documentul a fost elaborat cu scopul unei implementări coerente şi unitare a Strategiei naţionale anticorupţie pe perioada 2016 – 2020 şi se fundamentează inclusiv pe dispoziţiile Legii Educaţiei Naţionale 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare.

Conform legii, „instituţiile de învăţământ superior adoptă un cod de etică şi deontologie profesională universitară”, care include obligatoriu şi „măsurile educaţionale, administrative şi tehnice care se iau pentru garantarea originalităţii lucrărilor de licenţă, master, doctorat, articolelor ştiinţifice sau a altor asemenea lucrări, precum şi sancţiunile aferente”.

Legea privind asigurarea calităţii în învăţământ reglementează funcţionarea furnizorilor de educaţie, „astfel încât prin calitatea activităţii lor să satisfacă încrederea publică, iar învăţământul să se afirme ca bun public”.

În acelaşi timp, calitatea programelor de studii este asigurată prin strategii şi proceduri specifice, precum şi prin proceduri privind iniţierea, monitorizarea şi revizuirea periodică a programelor şi activităţilor desfăşurate, fapt ce generează atât necesitatea, cât şi posibilitatea implementării prevederilor ordinului recent semnat.

„Ministrul Valentin Popa este adeptul abordării ‘Toleranţă 0’ faţă de abaterile de la normele de etică şi deontologie universitară, iar emiterea acestui ordin constituie primul pas din mandatul său în această direcţie”, susţine sursa citată.

DailyBusiness
RO-Wine: Vinuri din 15 țări și trei zile în care Bucureștiul devine, din nou, capitala vinului internațional
Spynews
Iubita lui Andrei Ștefănescu a împlinit 37 de ani! Ștefania Ducă a sărbătorit alături de prezentator și de fiul acestuia
Fanatik.ro
Cum a renăscut Universitatea Craiova în 2013. Mihai Rotaru vorbește în premieră de culisele de acum 13 ani: „Este 100% meritul profesorului Corneliu Andrei Stroe!”
Capital.ro
Viitorul „job” al lui Călin Georgescu. Propunere din Parlament: Farmecul și șarmul lui trebuie folosit în relația cu Occidentul
Playtech.ro
Cumpărăturile la care au început să renunțe românii din cauza scumpirilor. Schimbare majoră în obiceiurile de consum ale populației
Adevarul
Orașul în care stațiile de metrou arată ca niște palate
wowbiz.ro
El este băiețelul de 4 ani ucis de un câine de pază! Martorii fac declarații șocante despre tragedie: „L-a văzut pe cameră”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ce a ieșit la iveală după tragedia din Buzău, unde Teo a fost mușcat de un câine. Familia acuză proprietarul stânei de mușamalizare: „Acel câine ar fi fost dezlegat”
iamsport.ro
Gigi Becali a refuzat blatul care o făcea pe FCSB campioană. Dezvăluire în direct: ”El făcea prețurile”
MediaFlux
Se taie din salariile românilor. Ministrul Muncii anunță ce sporuri dispar
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi