Grup de proxeneţi destructurat de poliţiştii de la Combaterea Crimei Organizate

Poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) din Constanţa, cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale (DOS) a Poliţiei Române, sub coordonarea DIICOT, au efectuat derulat marţi o acţiune pentru destructurarea unui grup infracţional, implicat în comiterea de infracţiuni de proxenetism, în urma căreia cinci persoane au fost reţinute pentru punerea în executare a unor mandatelor europene de arestare, informează un comunicat de presă transmis miercuri de Inspectoratul Poliţiei Judeţene (IPJ) Constanţa.
Iulian Tudor
31 ian. 2018, 14:41
Grup de proxeneţi destructurat de poliţiştii de la Combaterea Crimei Organizate

Conform IPJ, poliţiştii BCCO Constanţa, sub coordonarea procurorilor Serviciului Teritorial (ST) Constanţa al DIICOT, au efectuat marţi 11 percheziţii la locuinţele a opt persoane, pe raza judeţelor Constanţa şi Cluj, pentru destructurarea unui grup infracţional specializat în proxenetism, în urma acţiunii, cinci persoane dintre cele şapte audiate de procurori, au fost reţinute pe baza unor mandate europene de arestare.

„Acţiunea, care a beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul IPJ şi al jandarmilor, a vizat destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în infracţiuni de proxenetism, comise în oraşe din Olanda. În urma percheziţiilor au fost găsite şi ridicate, în vederea continuării cercetărilor, sume de bani, sisteme informatice şi medii de stocare şi substanţe susceptibile a avea proprietăţi psihoactive” – informează sursa citată.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Doliu în familia fraților Gavril. Cine este persoana dragă pe care au pierdut-o și ce mesaj a transmis Jean Gavril
Fanatik.ro
„Legea Novak”, blocată de Nicuşor Dan! Preşedintele contestă proiectul de lege la Curtea Constituţională. Exclusiv
Capital.ro
UPDATE Decizie pentru Horațiu Potra și Călin Georgescu. Potra, fiul şi nepotul său rămân în arest
Playtech.ro
Ce pensie iei dacă ai lucrat 17 ani: modul simplu de calcul
Adevarul
Șoc dintr-o bază aeriană rusă. Pilotul şi copilotul unui avion Su-34 au murit după ce sistemul de catapultare s-a declanșat într-un hangar
wowbiz.ro
Ce se întâmplă cu Dan Petrescu, după ce s-a aflat că se confuntă cu probleme de sănătate! Daniel Pancu, dezvăluiri neașteptate după revederea cu antrenorul: „Am fost surprins…”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Haos la Gara de Nord! Un bărbat a urcat pe acoperiș și a aruncat cu cărămizi și tencuială în trecători și mașini
iamsport.ro
L-a vizitat pe Crin Antonescu la muncă și a fost ȘOCAT de ce a văzut sub biroul său: ”Nu o să uit niciodată! Vă pot confirma că e adevărat ce se spune”
MediaFlux
Carduri sociale de alimente pentru români. Anunț important de la Casa de Pensii
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Marco? Primele date despre moartea suspectă a tânărului de 18, găsit fără suflare de mama sa după ce a fost la o petrecere
Momente extrem de grele pentru Madalin Voicu. Familia, in centrul unei dureri profunde