Interpolul publică lista agenţilor jihadişti ai Statului Islamic care încearcă să vină în ţări europene

Interpolul publică o listă cu 50 de agenţi ISIS despre care se crede că sunt în Italia, de unde ar încerca să ajungă şi în alte ţări europene. 
Iulian Tudor
31 ian. 2018, 15:03
Interpolul publică lista agenţilor jihadişti ai Statului Islamic care încearcă să vină în ţări europene

Interpolul a făcut publică o listă cu 50 de persoane suspectate că ar fi agenţi ISIS şi despre care se crede că au ajuns recent în Italia pe cale maritimă. Suspecţii ar încerca să ajungă în alte ţări europene, scrie The Guardian.

 Lista, obţinută de ziarul britanic, a fost redactată de secretarul general al Interpolului. A fost trimisă pe 29 noiembrie către Ministerul de Interne al Italiei care a distribuit-o mai departe către agenţiile anti-teroriste din Europa. Toţi suspecţii sunt tunisieni iar unii dintre ei au fost identificaţi de oficiali în momentul în care au ajuns în Italia. Numele, prenumele şi datele naşterii pot fi găsite în document.

Se suspectează că aproximativ 5.500 de tunisieni au călătorii pe teritoriile controlate de ISIS din Siria şi Irak pentru a lupta în numele grupării teroriste, conform estimărilor ONU. Odată cu căderea califatului, guvernele sunt îngrijorate că ISIS şi-a îndreptat atenţia către noi atentate în Europa, potrivit news.ro.

Patru dintre suspecţii de pe lista Interpol sunt deja cunoscuţi de serviciile secrete europene. Unul dintre ei „e posibil să fi trecut deja graniţa către Franţa” informează Interpolul.

Citeşte şi Coaliţia condusă de SUA a eliminat 150 de jihadişti din gruparea Stat Islamic

„Conform informaţiilor obţinute din cooperarea internaţională, cetăţenii tunisieni au legături cu ISIS-Daesh şi ar fi ajuns în Europa cu ambarcaţiuni neidentificate”, au adăugat cei de la Interpol, potrivit Agerpres.

Un ofiţer anti-terorism european a declarat pentru The Guardian că tunisienii de pe listă ar fi ajuns în Sicilia între iulie şi octombrie 2017 cu bărci de pescuit pe care apoi le-au abandonat pe plajă.

Plaja Torre Salsa din Agrigento a devenit recent unul dintre locurile în care ajung cei mai mulţi imigranţi tunisieni care încearcă să ajungă în Europa. Majoritatea dintre aceştia pleacă din Ben Guerdane, un oraş tunisian de la graniţa cu Libia, acolo unde ISIS s-a confruntat cu armata tunisiană în 2016, omorând cel puţin 28 de persoane.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vremea se va schimba radical în România! Europa, lovită de un val neobișnuit de aer rece
Fanatik.ro
Piesa Laurei Stoica ce l-a făcut pe Gigi Becali să arunce totul de pe el: „I-am dat 20.000 de dolari, lanțul de la gât, cravata și sacoul de pe mine”
Capital.ro
Elena Udrea e cea mai fericită mamă: Felicitări, iubita mea, Eva! Sunt atât mândra de tine!
Playtech.ro
O țară europeană le oferă tinerilor vacanțe gratuite dacă renunță complet la telefon. Programul promite să „reseteze creierul”
Adevarul
Cum ar putea obține România până la 7 miliarde de euro pe an pentru pensii și salarii. Planul ascuns care aruncă în aer vechile sloganuri politice
wowbiz.ro
Apar detalii neașteptate în crima din Bihor. Avocatul familiei fetei ucise vorbește despre posibila implicare a altor persoane: „Nu o să spun cu nume și prenume”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cum ar fi supraviețuit micuțul Alexandru în pădure timp de două zile! Un fost vânător a venit cu explicații
iamsport.ro
Peste Anghel Iordănescu, Mircea Lucescu și Emeric Ienei! Medicul Generației de Aur a numit cel mai bun selecționer al României: ”L-aș pune în vârful piramidei”
MediaFlux
Horoscop 16 mai. Ziua Z pentru mai multe zodii. Nativii care vor fi însoțiți de ghinion sau trebuie să ia decizii dure
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi