Petiţie online care să convingă Congresul American să ridice vizele pentru România. Se caută un milion de semnături

Un grup de oameni de afaceri români, reuniţi în organizaţia neguvernamentală Romanian-American Business Council (RABC), cu sediul central la New York, lansează o petiţie online pentru ridicarea vizei de intrare pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, de care au nevoie în prezent cetăţenii români care vor să călătorească în această ţară, şi speră să strângă un milion de semnături până la sfârşitul lunii mai.
Filip Stan
01 feb. 2018, 09:09
Petiţie online care să convingă Congresul American să ridice vizele pentru România. Se caută un milion de semnături

„Sperăm ca până pe 20 mai, când vom organiza Festivalul Românesc de pe celebrul Bulevard Broadway din New York, să adunăm peste un milion de semnături, care credem că nu vor fi ignorate de Congresul American”, a declarat Ştefan Minovici, preşedintele fondator RABC New York.

Petiţia a fost lansată cu prilejul inaugurării filialei RABC România, organizaţie care va fi condusă de Marius Pandel, administratorul Christian Tour, unul din cei mai mari touroperatori din ţară.

”Campania de strângere de semnături se înscrie în demersurile derulate de organizaţia neguvernamentală în vederea acceptării României în Programul Visa Waiver (VWP), inclusiv prin acţiuni de lobby pe lângă congresmani americani”, a anunţat RABC.

Petiţia poate fi semnată pe site-ul rabcus.org/visa-waiver.html, spun oficialii organizaţiei.

Consiliul de Afaceri Româno-American (Romanian American Business Council) sprijină Programul Visa Waiver pentru România, care urmăreşte eliminarea vizelor pentru cetăţenii români, cu ajutorul Senatului şi al Comitetelor Judiciare, care vor susţine reformele VWP în cadrul Congresului Statelor Unite.

Aceste reforme au scopul ca România să se alăture celorlalte 37 de ţări care fac deja parte din Programul Visa Waiver şi vor deschide noi premise de dezvoltare bilaterală între Statele Unite şi România.

„Cetăţenii români merită şi trebuie să intre pe teritoriul Statelor Unite fără viză. Acest lucru este posibil şi sperăm că va deveni realitate până la sfârşitul anului 2018. Românii au o imagine foarte bună în SUA: Silicon Valley este ‘acasă’ pentru foarte mulţi IT-işti români, iar medicii, cercetătorii şi profesorii români fac şi ei performanţă peste Ocean şi reprezintă, în definitiv, cei mai buni ambasadori pe care îi are ţara noastră. Această imagine frumoasă pe care o avem în SUA ne face nouă, celor de la RABC, munca mai uşoară”, a declarat Marius Pandel.

În acest moment, România are o rată de refuz a vizelor pentru SUA de peste zece procente, iar condiţia principală pentru ca o ţară să scape de vize este ca în ultimul an cel mult 3% din solicitările de viză să fi fost refuzate.

“Parteneriatul româno-american ar trebui să însemne nu doar o colaborare pe plan militar ca urmare a faptului că România face parte din Alianţa Nord-Atlantică, ci şi acceptarea ţării noastre în Programul Visa Waiver. De aceea, vom face toate demersurile necesare pentru ca factorii decidenţi din SUA să adopte un amendament prin care românii să poată călători în această ţară în scopuri turistice sau de afaceri pe o perioadă de 90 de zile fără a fi nevoiţi să obţină o viză, exact aşa cum a decis şi Canada anul trecut”, a adăugat Marius Pandel.

În timpul mandatului preşedintelui Barack Obama, s-a ridicat problema privind creşterea pragului de 3% la un procent mai mare pentru a fi mai uşor pentru statele care îndeplinesc nivelul maxim al ratei de refuz să intre în Visa Waiver, lege care trebuie să treacă de Congres.

„Acolo ne concentrăm şi noi eforturile şi avem semnale pozitive. Un exemplu este congresmanul democrat Dan Lipinski din Illinois, care şi-a arătat sprijinul pentru ridicarea vizelor pentru români, spunând că Programul Visa Waiver ar spori cooperarea în domeniul securităţii şi ar îmbunătăţi relaţiile comerciale şi economice”, a punctat Ştefan Minovici.

Pe de altă parte, RABC susţine un candidat propriu la postul de ambasador al Statelor Unite în România, ca succesor al lui Hans Klemm. Propunerea organizaţiei este Tiberius Vădan, un om de afaceri american născut în România, la Deva, în 1973, absolvent al Universităţii Georgetown din Washington D.C. şi Belmont din Nashville, Tennessee.

Romanian American Business Council (RABC) este o organizaţie neguvernamentală cu sediul central la New York, formată din peste o sută de oameni de afaceri din diverse domenii, precum finanţe, sănătate, mediu, infrastructură, marketing şi apărare.

Christian Tour este unul din cei mai mari touroperatori din România, fiind condusă de fraţii Cristian şi Marius Pandel. Touroperatorul deţine 40 de agenţii proprii în ţară şi este prezent în Polonia, Serbia, Republica Moldova, Grecia, Turcia, Spania şi Statele Unite ale Americii (divizia online).

 

DailyBusiness
Românii, „salahorii” Europei: Muncim cel mai mult, dar trăim cel mai puțin!
Spynews
O insulă din Asia a fost numită cea mai pitorească din lume. Este o destinație de vacanță fabuloasă
Bzi.ro
Cercetare sociologică în ziua votului. Trei case de sondare vor face exit-poll, duminică, 18 mai 2025, pentru turul 2 de alegeri prezidențiale
Fanatik.ro
53,32 – 46,68 după 87% din secţii! Rezultate finale, date oficiale BEC alegeri prezidențiale 2025, turul 2! Nicuşor Dan vs George Simion
Capital.ro
Alegeri prezidențiale turul 2, primele rezultate OFICIALE parțiale. Noul președinte al României
Playtech.ro
Cea mai frumoasă stațiune de pe litoralul bulgăresc, foarte aproape de România. Are hoteluri de lux, plaje late şi apă calmă
DailyBusiness
Sprijin pentru familiile din România: 15.000 de lei. În ce condiții se oferă
Adevarul
Cum să recunoaștem totalitarismul de la o poștă. Cele cinci stadii de acaparare a unui popor
wowbiz.ro
Soția lui Bursucu’, implicată într-un accident grav în Constanța! Informații de ultim moment
Spynews
Cine este Johannes Pietsch, câștigătorul Eurovision 2025. Austriacul este cunoscut după numele de J.J și are 24 de ani
Spynews
Soția lui Bursucu a făcut accident cu mașina în Constanța! Au fost găsite trei victime, dintre care două încarcerate | FOTO
Evz.ro
Panică în studio, la Realitatea. Anca Alexandrescu: Suntem sub atac!
Ego.ro
Oana Roman, momente dramatice, EXCLUSIV: ”O relație abuzivă și toxică...”
Prosport.ro
FOTO. Dată afară că e prea indecentă, a făcut avere cu pozele ei și acum a revenit
kanald.ro
Soția lui Bursucu' a fost implicată într-un grav accident, în Constanța
Cancan.ro
Ce a postat George Simion pe pagina lui de Facebook la ora 21:07, cand s-au afișat rezultatele EXIT POLL
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Exit-poll alegeri prezidențiale 2025, turul 2. George Simion vs Nicușor Dan. Cine este noul președinte
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Ce a postat Mădălina Ghenea în ziua în care noua iubită a milionarului Grigor Dimitrov, fostul partener al româncei, a scris că adoră „fiecare centimetru” din el
stirilekanald.ro
Sediul AUR, închis! Breaking news! Ce se întâmplă acum cu George Simion
Cum să-ți ”păcălești” stomacul. Alimentele care îți taie pofta de mâncare și nu îngrașă
MediaFlux
Rezultate alegeri prezidențiale Turul 2! A început numărătoarea voturilor din diaspora și România. Nicușor Dan a preluat conducerea UPDATE
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Statul virează bani pe 20 mai. Cine sunt românii care primesc ajutoare