ANOSR: Senatul trebuie să ofere gratuitate pe tren şi studenţilor care au peste 26 de ani

Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) solicită Senatului României adoptarea amendamentului prin care şi studenţii care au peste 26 de ani să poată călători gratuit cu trenul, după ce Comisia de Învătământ din aceeaşi cameră a aprobat modificarea.
Alina Costache
05 feb. 2018, 09:53
ANOSR: Senatul trebuie să ofere gratuitate pe tren şi studenţilor care au peste 26 de ani

„Solicităm, din nou, Parlamentului şi în special Senatului României, în calitate de cameră decizională în acest caz, să adopte cât mai urgent propunerea legislativă L 450/2017 şi astfel să modifice cadrul legislativ care restricţionează nejustificat un drept cuvenit studenţilor ce depăşesc vârsta de 26 de ani, astfel încât să nu mai existe niciun dubiu privitor la acesta şi să îl poată exercita”, reiese dintr-un comunicat de presă transmis de către ANOSR.

Alianţa Organizaţiilor Studenţeşti a depus un amendament la Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 în acest sens, care a fost deja adoptată de către Comisia pentru Învăţământ, Ştiinţă, Tineret şi Sport a Senatului României.

„Totuşi, aprobarea acestui amendament de către plenul senatului a fost amânată de nenumărate ori. Situaţia gratuităţii la transportul feroviar intern pentru studenţi a luat diferite întorsături în ultimul an. În februarie 2017, studenţii primeau vestea că vor circula gratuit pe toate tipurile de tren la clasa a II-a, odată cu vestea care îi anunţa şi de faptul că vor avea parte de burse dublate. După cum bine ştim că minunile nu durează mult, Parlamentul a dorit să limiteze numărul de călătorii gratuite, modificare pe care am criticat-o vehement şi împotriva căreia am realizat demersurile necesară”, se mai arată în comunicatul studenţilor.

ANOSR menţionează că o interpretare eronată a legislaţiei de către Direcţia Generală Juridică din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale a condus la situaţia în care un număr important de studenţi nu poate beneficia de transportul feroviar gratuit.

„Am ajuns în momentul în care Senatul României poate reglementa rapid problema gratuităţii la transportul feroviar intern pentru studenţii cu vârsta de peste 26 de ani. Din acest motiv, le solicităm senatorilor să adopte propunerea legislativă L 450/2017, astfel încât situaţia să reintre în normalitate. Colegii noştri cu vârsta de peste 26 de ani au fost amăgiţi în tot acest timp. Avem speranţa că situaţia se va remedia cât mai rapid, printr-un vot pozitiv al senatorilor”, a declarat Marius Deaconu, preşedinte ANOSR, prin intermediul unui comunicat de presă.

Citeşte şi CFR Călători: Călătoriile gratuite ale studenţilor cu trenul s-au ridicat la valoarea de 176 de milioane de lei

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT