„Capsula frigului”, provocarea supremă. Experiment inedit, patru zile petrecute la minus 50 de grade Celsius

Trei polonezi au început un experiment în care îşi propun să stea, timp de 100 de ore, la minus 50 de grade Celsius, pentru a vedea cum reacţionează corpurile lor la temperaturi extrem de scăzute.
Ionela Marcu
08 feb. 2018, 10:07

Experimentul se petrece într-un laborator, la Universitatea Tehnologică din Cracovia. Această „Capsulă a frigului” are 200 de metri pătraţi, este plină cu zăpadă, iar echipamentele sunt în stare să imite vântul. Lumina funcţionează asemenea celei naturale, scăzând treptat în intensitate la apropierea serii. “Sigur că ştim că impactul frigului poate fi periculos, dar aici, spre deosebire de mediul natural, în caz de probleme de sănătate, putem interveni rapid”, a explicat cercetătorul Janusz Pobędza.

Un alpinist, un expert în tehnici de supravieţuire şi un ciclist au fost de acord să campeze în acest laborator pentru 4 zile. O echipă de ingineri, medici, biochimişti şi psihologi va studia felul în care condiţiile arctice le afectează organismul, dar şi comportamentul şi gândirea.

Fiecare dintre ei testează o altă dietă, pentru a observa care e cea mai potrivită pentru aceste condiţii. Iar o echipă de tehnicieni le pregăteşte provocări suplimentare: o accidentare, defectarea echipamentului sau căderea într-o crevasă. Experimentul din Capsula Frigului se va încheia sâmbătă.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT