Răzvan Lucescu îşi prelungeşte invincibilitatea. PAOK Salonik a obţinut a 14-a victorie consecutivă

PAOK Salonic, antrenată de Răzvan Lucescu, a învins, luni, pe teren propriu, cu scorul de 3-0, echipa AEL Larissa, într-un meci din etapa a XXI-a a campionatului Greciei.
Ionela Marcu
12 feb. 2018, 20:23
Răzvan Lucescu îşi prelungeşte invincibilitatea. PAOK Salonik a obţinut a 14-a victorie consecutivă

Golurile au fost marcate de Skahov (12), Varela (40) şi Prijovic (48).

PAOK Salonic este lider în clasament, cu 49 de puncte. Pe locul doi se află AEK Atena, cu 47 de puncte, iar pe trei este Olympiakos, cu 43 de puncte, după ce i-au fost retrase trei puncte, ca urmare a incidentelor de la meciul cu AEK din 5 februarie.

Formaţia lui Lucescu nu a mai pierdut din 5 noiembrie 2017, când a fost învinsă, în deplasare, de AEK Atena, 1-0. Pentru PAOK urmează sâmbătă meciul din campionat, cu Lamia, în deplasare, de la ora 19.30.