Ministrul Finanţelor: Toate lucrurile legate de Formularul 600 vor fi clarificate săptămâna viitoare

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat miercuri că toate lucrurile care acum sunt controversate în legătură cu regimul fiscal privind declararea şi plata veniturilor, generate de Formularul 600, vor fi clarificate săptămâna viitoare, astfel încât niciun contribuabil să nu fie afectat.
Filip Stan
14 feb. 2018, 21:45
Ministrul Finanţelor: Toate lucrurile legate de Formularul 600 vor fi clarificate săptămâna viitoare

„Într-un timp foarte scurt, săptămâna viitoare, vom prezenta un document public, astfel încât în prima parte a lunii martie să avem o decizie adoptată şi totul să fie foarte clar”, a declarat Eugen Teodorovici, într-o emisiune la Realitatea TV.

Oficialul a precizat că lucrurile vor fi clarificate în luna martie „tocmai pentru a nu depăşi termenul de 90 de zile (de la începutul anului) în care contribuabilii cu venituri din activităţi independente îşi păstrează calitatea de asiguraţi în sistemul public de sănătate”.

Potrivit ministrului Finanţelor, vor exista „câteva principii” în baza cărora se vor clarifica, în viitorul act normativ, lucrurile care acum sunt în suspensie. Redăm, în continuare, precizările ministrului:

– „Din cele 5 formulare ANAF în care se declară veniturile va mai rămâne unul singur”
– „Se va merge pe estimare (n.n.- a veniturilor), deci fiecare va depune o singură declaraţie şi va avea o singură plată pe an. Vor exista declaraţii rectificative”
– „Cei care au depus Formularul 600 (38.000 de contibuabili) nu mai depun decât dacă suma este mai mare”
– „Nu îşi pierde nimeni calitatea de asigurat. Suntem în termen de 90 de zile şi nimeni nu pierde calitatea de asigurat la sănătate”.

„Săptămâna aceasta definitivăm mecanismul respectiv şi apoi începe discuţia publică pe fiecare propunere în parte”, a spus Teodorovici.

„Astăzi, un salariat plăteşte contribuţie la cât câştigă, dar pe PFA – cu câştiguri uneori mult mai mari – se plăteşte la suma minimă, la 1.900 de lei. Este corect aşa? Nu e corect, şi lucrurile acestea se vor reolva”, a mai spus ministrul, precizând că obligaţia de completare a Formularului 600 le revine contribuabilior care au realizat un venit de peste 1.900 de lei lunar în 2017.

Eugen Teodorivici a mai dat asigurări că se vor rezolva, totodată, şi „sincopele” din noua Lege a salarizării. „Au fost mereu nemulţumiţi în sistem şi trebuia făcută o lege clară şi aşezată pe mai mulţi ani. Astăzi avem o lege a salarizării, un document complex. Sunt sincope, dar cazurile sunt mici, sub 3 la sută. Punctual, am început să rezolvăm aceste situaţii – vorbesc de mame, bolnavi de cancer şi bolnavi – să fie reglementate ca nimeni să nu piardă faţă de ceea ce a avut anul trecut”.

„În 2015, deficitul bugetului de pensii era de 18 miliarde de lei; astăzi, cu transferul contribuţiilor, deficitul scade la 7 miliarde de lei”, a mai precizat ministrul Finanţelor.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT