DNA a primit din partea ministrului de Interne solicitarea de revocare a celor doi poliţişti de la DNA Ploieşti

Direcţia Naţională Anticorupţie a primit, joi, o solicitare din partea ministrului de Interne, Carmen Dan, prin care se cere iniţierea demersurilor pentru revocarea din funcţie a celor doi poliţişti detaşaţi la DNA Ploieşti.
Iulian Tudor
15 feb. 2018, 14:37
DNA a primit din partea ministrului de Interne solicitarea de revocare a celor doi poliţişti de la DNA Ploieşti

„În cursul zilei de 15 februarie s-a primit o solicitare din partea ministrului de Interne, în sensul celor menţionate de dumneavoastră. Solicitarea urmează a fi analizată, iar rezoluţia va fi transmisă instituţional, după întocmirea acesteia”, precizează DNA, potrivit Agerpres.

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat joi că a trimis la Direcţia Naţională Anticorupţie prin Poşta Militară cererea de iniţiere a demersurilor pentru revocarea din funcţie a celor doi poliţişti detaşaţi la DNA Ploieşti.

„Am vorbit despre o măsură justă pe care eu, ca ministru, reprezentând până la urmă angajatorul de drept, am considerat să o iau. Ce pot să vă spun cu siguranţă şi fără absolut nicio intenţie de a analiza sau a comenta ce spune procurorul şef al DNA este că acea adresă a fost scrisă, datată cu data de 13, atunci a ieşit de la semnat, de la mapă şi ea a fost expediată la DNA cu Poşta Militară, deci cu acel mijloc de poştă foarte sigur. Că n-a primit-o doamna procuror şef, aş prefera să nu comentez. Că a primit, că n-a primit, nu ştiu”, a spus Carmen Dan, joi, la finalul bilanţului pe 2017 al activităţii IGPF.

Carmen Dan: Solicitarea de revocare a celor 2 poliţişti de la DNA Ploieşti, trimisă prin Poşta Militară

Ea a precizat că verificarea, cercetarea, răspunderea poliţiştilor detaşaţi la DNA este reglementată de ordonanţa care prevede funcţionarea şi organizarea Direcţiei şi lucrul acesta intră tot în atribuţiile procurorului şef.

Miercuri, Carmen Dan spunea că faptele expuse în spaţiul public în legătură cu cei doi poliţişti detaşaţi la DNA – Serviciul Teritorial Ploieşti „sunt de o gravitate serioasă” şi este necesar ca acestea să fie verificate.

Tot miercuri, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Laura Codruţa Kovesi, a declarat că nu a primit nicio solicitare oficială de la ministrul de Interne privind revocarea a doi poliţişti de la Serviciul Teritorial Ploieşti al DNA, ca urmare a înregistrărilor apărute în presă.

„Nu am primit niciun fel de solicitare oficială. Până la ora la care am început această conferinţă de presă nu a fost înregistrată această solicitare. Am luat la cunoştinţă de ea din spaţiul public”, a precizat Kovesi, într-o conferinţă de presă.

DailyBusiness
Bolojan schimbă regulile pentru pensionarea anticipată. Pachetul 3 de măsuri include noi restricții
Spynews
Este oficial! Dorian Popa s-a căsătorit în Maldive! Mama cântărețului, primele declarații, în exclusivitate! Andreea nu a știut nimic despre nuntă
Fanatik.ro
Mircea Lucescu a pus tunurile pe Horațiu Moldovan pe care nu l-a mai convocat la națională: „Nu s-a gândit la consecințe. E vina mea că l-am folosit”
Capital.ro
Gestul interzis care îl poate costa libertatea pe Călin Georgescu. A fost filmat: E un gest camuflat, transgresiv
Playtech.ro
Partea mașinii de spălat rufe pe care mulți nu o curăță niciodată, dar care face ca hainele să miroasă urât. Nu este vorba de filtru
Adevarul
Cum a ajuns comisarul european pentru agricultură să lucreze la o stână din România: „Trebuia să mulgem oile dimineața, să producem brânza”
wowbiz.ro
S-A AFLAT! Substanța care ar fi ucis-o, de fapt, pe Andreea Cuciuc! Mama fetei aruncă BOMBA, la un an după tragedie
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
FOTO. Ce a pățit „cea mai frumoasă femeie din lume”
kanald.ro
Anunț de ultimă oră pentru elevi! Când se redeschid școlile
Cancan.ro
Scene de coșmar în casa Oanei Mizil! Marian Vanghelie și-a terorizat fetița și fosta iubită! 'Sparg poarta, intru peste voi! Sunt cu mai mulți băieți
iamsport.ro
Remember. Un sfert de secol de la ziua în care Michael Schumacher a repus Ferrari pe tronul Formulei 1
MediaFlux
Răsturnare de situație privind plata CASS. Vicepremierul Tanczos Barna anunță cine ar putea scăpa de plată
stirilekanald.ro
ALERTĂ! Centrala nucleară, lovită de o dronă ucraineană
substantial.ro
După apariția CASS la pensie, o nouă lovitură pentru pensionari. Rămân cu mai puțini bani în buzunar