Un copil în vârstă de cinci ani a fost la un pas să cadă de la etajul patru. Băieţelul a fost preluat de Protecţia Copilului

Un băiat în vârstă de cinci ani, lăsat singur într-un apartament din municipiul Constanţa, deoarece tatăl era la muncă, a fost preluat joi după-amiază, de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) care face o anchetă în acest caz. Pompierii fuseseră solicitaţi de vecini să intervină, întrucât băiatul ar fi fost în pericol să cadă de la etajul al patrulea.
Alina Costache
15 feb. 2018, 17:15
Un copil în vârstă de cinci ani a fost la un pas să cadă de la etajul patru. Băieţelul a fost preluat de Protecţia Copilului

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, pompierii au fost solicitaţi să intervină pe strada Suceava din municipiul Constanţa, acolo unde un copil s-ar fi aflat în pericol de cădere de la etajul patru al unui bloc.

Echipele de intervenţie au fost alertate de vecini pentru că băiatul s-ar fi aplecat pe geam, dar în momentul când au ajuns acolo, acesta se afla în interiorul locuinţei, în afara oricărui pericol.

Cu această ocazie, pompierii au aflat că băiatul are cinci ani, era singur acasă şi locuieşte doar cu tatăl său, acesta fiind la muncă. Bărbatul a fost chemat de urgenţă acasă, iar până la sosirea lui pompierii au stat cu copilul.

Pompierii au anunţat Poliţia şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului despre această situaţie, iar la faţa locului a ajuns şi o echipă din cadrul DGASPC Constanţa, care a decis preluarea copilului într-un centru rezidenţial până la finalizarea anchetei.

„Potrivit evaluării iniţiale, s-a decis instituirea măsurii de protecţie în regim de urgenţă la centru rezidenţial din cadrul Direcţiei. Ancheta continuă în acest caz. În funcţie de rezultatele acesteia, se vor stabili măsurile de protecţie ce se vor impune având în vedere interesul superior al copilului”, au precizat reprezentanţii DGASPC.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Gabriella de la Insula Iubirii, ironie la adresa Biancăi Ghiurcă? Mesajul controversat al ispitei: „Te bat în toate!”
Fanatik.ro
Miză financiară uriaşă pentru Universitatea Craiova în Conference League! Câţi bani iau pentru o victorie cu Getafe şi cât ar putea încasa în cupele europene
Capital.ro
Rețeaua de benzinării Gazprom din România, preluată de fostul șef al eMAG. Consiliul Concurenței a aprobat tranzacția
Playtech.ro
Ce se întâmplă dacă statului nu-i ajung banii până în decembrie. Variantele pentru acoperirea facturilor și investițiilor
Adevarul
Marea Neagră, greu de apărat în fața noilor drone. „Sunt foarte greu detectabile”
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident grav la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”! Elevii au fost evacuați
iamsport.ro
SRI cumpără de la Ion Țiriac. Contract de 17 milioane de lei
MediaFlux
Nicuşor Dan a dat vestea cea mare privind Guvernul: Eu cred că ne îndreptăm către votarea de către Parlament a unui guvern
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT