Numărul persoanelor care au murit din cauza gripei a ajuns la 31. Un nou deces a fost confirmat de medici

Numărul persoanelor care au murit din cauza gripei în ţara noastră a ajuns la 31, potrivit Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică.
Filip Stan
15 feb. 2018, 20:10
Numărul persoanelor care au murit din cauza gripei a ajuns la 31. Un nou deces a fost confirmat de medici

Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) a anunţat, joi seară, că a fost confirmat un nou deces provocat de gripă, fiind vorba despre o femeie în vârstă de 62 de ani din judeţul Bihor.

Pacienta a suferit de infecţie cu virus gripal de tip B şi avea boli cronice.

Specialiştii CNSCBT au precizat că femeia se vaccinase antigripal, dar a murti în cursul zilei de marţi.

Acesta este cel de-al 31-lea deces provocat de gripă în sezonul 2017 – 2018.

Tot joi, CNSCBT a anunţat că activitatea gripală a evoluat cu intensitate medie, în ultima săptămână, „în focare locale (Bucureşti, Constanta, Olt, Braşov, Iaşi) cu tendinţă de extinderea regională şi cazuri sporadice în unele judeţe”.

S-au înregistrat la nivel naţional 1.051 cazuri compatibile cu gripa, faţă de 142 cazuri înregistrate în aceeaşi săptămână a sezonului precedent.

Ministerul Sănătăţii a transmis populaţiei o serie de măsuri care trebuie luate la nivelul atât al spitalelor, şcolilor sau al farmaciilor, cât şi de fiecare persoană în parte, pentru a preveni eventuale îmbolnăviri cu gripă. Astfel, managerii de spitale au obligaţia să se asigure că sunt respectate cu stricteţe măsurile igienico-sanitare în unităţile sanitare şi că personalul medical are la dispoziţie şi poartă echipamentul de protecţie.

De asemenea, Ministerul Sănătăţii a solicitat direcţiilor de sănătate publică să prezinte, în cel mai scurt timp, o situaţie a stocurilor de medicamente antivirale specifice pentru gripă existente în spitale şi, după caz, să solicite suplimentarea stocurilor, astfel încât să fie disponibile medicamentele necesare pentru tratamentul pacienţilor internaţi.

Şi farmaciile trebuie să se asigure că au medicamente şi produse necesare prevenirii şi tratării gripei.

Totodată, avertizează MS, este necesar ca în grădiniţe şi scoli, în fiecare dimineaţă, cadrele medicale să realizeze un triaj, astfel încât să poată fi evitată răspândirea virusului gripal.

Citeşte şi Peste 129.000 de cazuri de infecţii respiratorii în ultima săptămână, peste o mie de cazuri noi de gripă

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Semn rău pentru FCSB! Coincidență incredibilă cu sezonul în care a ratat play-off-ul. Cifre aproape identice
Capital.ro
Ai lucrat cu jumătate de normă? Când un an de muncă part-time înseamnă un an la pensie și când se calculează diferit
Playtech.ro
Un indicator de viteză este acoperit de crengi sau întors. Poți contesta amenda primită de la radar?
Adevarul
Trabant, mașina ridiculizată în Occident, dar așteptată ani întregi în comunism. Ce putea și ce nu putea să facă „Trabbi”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
”El va fi antrenorul echipei naționale a României”. Mihai Bendeac, declarație uluitoare: ”Am lansat în univers această treabă”
MediaFlux
ANAF vizează din nou persoanele fizice! Românii pot primi decizii de impunere din oficiu
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT