Vosganian: Sfătuiesc pe cei care conduc DNA să se abţină de la comentarii până ministrul Justiţiei nu prezintă raportul

Preşedintele ALDE Iaşi, deputatul Varujan Vosganian, a "sfătuit" conducerea DNA să se abţină de la comentarii până la prezentarea, în Parlament, de către ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a raportului privind activitatea desfăşurată la nivelul Ministerului Public, DIICOT şi DNA şi a subliniat că nu ar fi fost corect ca ministrul să îşi anunţe intenţiile legat de situaţia creată, în ultimele zile, mai întâi în faţa presei şi abia ulterior în guvern sau parlament.
Filip Stan
16 feb. 2018, 12:16
Vosganian: Sfătuiesc pe cei care conduc DNA să se abţină de la comentarii până ministrul Justiţiei nu prezintă raportul

„Sigur, respectăm presa, dar cred că, procedural vorbind, nu era cazul ca noi, parlamentul sau colegii dânsului din guvern, să aflăm dintr-o conferinţă de presă ce are de gând să facă. Dacă până acum s-a considerat că este adeptul jumătăţilor de măsură şi al paşilor ezitanţi, acest lucru s-a datorat exclusiv faptului că guvernul nu i-a oferit sprijinul politic de care avea nevoie şi a apărut o asimetrie clară la nivelul voinţei politice dintre Parlament şi Guvern în ceea ce priveşte reforma în Justiţie, motiv pentru care Tudorel Toader a avut această poziţie pe care unii, pe nedrept, au considerat-o ca fiind ezitantă”, a declarat, într-o conferinţă de presă, deputatul Varujan Vosganian.

Acesta a spus că este foarte bine ca „ministrul Tudorel Toader să fie precaut în ceea ce priveşte paşii procedurali, astfel încât orice măsură să nu fie considerată a fi luată peste noapte, abuziv, că este o agresiune la adresa independenţei Justiţiei”.

Totodată, el „a sfătuit” conducerea DNA să se abţină de la comentarii până după prezentarea, de către ministrul Justiţiei, în camerele reunite ale Parlamentului, a raportului privind activitatea desfăşurată la nivelul Ministerului Public, DIICOT şi DNA.

„Sfătuiesc pe cei care conduc DNA să se abţină de la orice comentarii până nu prezintă raportul pe 2017. După opinia mea, este un argument cheie, fie pentru dânşii, fie pentru cei care acuză ineficienţa DNA. Până când nu avem acest raport în care să se vadă că activitatea s-a îmbunătăţit, nu are niciun rost, nicio putere de convingere nicio declaraţie a vreunuia dintre liderii Parchetului Naţional Anticorupţie”, a afirmat liderul ALDE Iaşi.

Acesta a criticat totodată şi atitudinea unor procurori anticorupţie, afirmând în acest sens că „nu e firesc să ai faţă de oamenii cercetaţi o opinie şi faţă de procurorii cercetaţi altă opinie”.

„Nu se poate, dacă o persoană cercetată spune ceva, să spui că nu crezi pentru că vine de la o persoană cercetată, iar aceeaşi persoană cercetată, dacă face o delaţiune pe placul procurorilor, aceea să fie demnă de luat în seamă. Nu e normal ca dacă o persoană este cercetată penal să i se retragă toate funcţiile, iar dacă un procuror este cercetat e lăsat în continuare să gestioneze destinele oamenilor fără niciun fel de reţinere”, a menţionat deputatul Varujan Vosganian.

Pe de altă parte, Vosganian a opinat că ar trebui reluată cercetarea dosarelor procurorilor care au „abateri grave de conduită”, menţinonând în context numele fostului procuror Emilian Eva, condamnat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru luare de mită şi acte de comerţ incompatibile cu funcţia.

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Șoc în lumea mondenă! Mădălina Apostol a murit! S-a întâmplat azi noapte la 2:00
Fanatik.ro
Ce i-a spus Ovidiu Burcă lui Marius Șumudică la pauză. „Șumi” a refuzat să dea mâna cu oponentul său la final: „Bă, băiatule, tu cu cine vorbești?”
Capital.ro
Susținătorii lui Călin Georgescu au sărit la protestatari. „Dă-i, dă-i!”, strigau cei din mulțime
Playtech.ro
Compania care nu a dat afară niciun angajat de aproape 100 de ani. Proprietarul promite să păstreze tradiția și în era AI
Adevarul
Un cal de rasă în valoare de 15.000 de lei a fost împușcat din greșeală de braconieri, în Vaslui. Vânătorii l-ar fi confundat cu cerbul pe care îl urmăreau
wowbiz.ro
Monica Gabor, adevărul dureros despre moartea Mădălinei Apostol! A dezvăluit ce probleme de sănătate avea partenera lui Nick Rădoi: „O bătălie pe care a purtat-o în secret”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Carnagiu în Alpii elvețieni! Mai multe persoane și-au pierdut viața după ce un autocar s-a răsturnat
iamsport.ro
Șocant! Fostul jucător al FCSB s-a lăsat de fotbal la doar 27 de ani: 'O săptămână n-am putut să mă mișc'
MediaFlux
Ce a pățit o influenceriță după ce a fost mușcată de o țestoasă marină în vacanța din Zanzibar
stirilekanald.ro
A murit Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi! Tânăra și-ar fi pus capăt zilelor