Mihai Goţiu: PSD şi ALDE vor o restauraţie, întoarcerea la anii în care instituţiile răspundeau cu „Da, să trăiţi!”

Senatorul USR Mihai Goţiu acuză PSD şi ALDE că vor ”o restauraţie”, respectiv întoarcerea la anii în care mai toate instituţiile statului, inclusiv serviciile secrete, răspundeau prompt cu ”Da, să trăiţi!” la comanda celor care deţineau puterea politică.
Ionela Marcu
17 feb. 2018, 13:03
Mihai Goţiu: PSD şi ALDE vor o restauraţie, întoarcerea la anii în care instituţiile răspundeau cu

Mihai Goţiu menţionează, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că majoritatea parlamentară va vota, săptămâna viitoare, înfiinţarea unei noi comisii speciale de anchetă, „menită să-l tragă de urechi pe actualul şef al SPP pentru că a nu a răspuns la «comenzi»”. „Înainte de a intra în politică m-am exprimat critic de multe ori în privinţa lipsei de control democratic asupra serviciilor secrete şi nu mi-am schimbat punctul de vedere. Ceea ce vrea să facă acum PSD şi ALDE nu are, însă, legătură cu controlul democratic al SPP, ci cu controlul politic al acestei instituţii”, adaugă senatorul.

El precizează că a fost membru atât în comisia „martorilor sufrageriei lui Oprea”, care tocmai s-a închis cu „un raport absolut ficţional” şi este membru în cea legată de arhiva SIPA, în care „ancheta e direcţionată către becul din arhiva SIPA, cum de şi-a permis «să se ardă» după anul 2004, dar ignoră tot ce s-a întâmplat înainte de 2005, cum s-a format şi a cum fost folosită această arhivă în mod politic de către PSD, mai ales în anii cei mai negri ai Justiţiei române, din epoca Rodica Stănoiu”.

„La fel se întâmplă şi acum. Vizată este o persoană, actualul şef al SPP, Lucian Pahonţu, şi «insubordonarea» lui la ordinele conducerii PSD. Nimic însă despre activitatea şi modul în care SPP a funcţionat sub comanda celebrului Dumitru «Mitică» Iliescu, partenerul de afaceri (şi nu doar de afaceri) al penalului Cătălin Voicu, cel pe care, de altfel, a încercat să-l impună ca ministru de Interne. Mărturiile despre folosirea SPP ca serviciu de miliţie politică sub comanda lui Mitică Iliescu nu sunt deloc puţine, dar asta nu pare să-i intereseze pe Dragnea & Co. Pentru că PSD şi ALDE nu şi-au propus un control democratic legat de SPP (instituţie pentru care, de altfel, există comisiile permanente de Apărare din Parlament, precum şi CSAT, în faţa cărora trebuie să dea raportul), ci controlul politic asupra SPP şi un nou pretext pentru continuarea telenovelei mediatice cu «statul paralel»”, susţine Mihai Goţiu.

În opinia senatorului USR, „ceea ce îşi doresc Dragnea, Tăriceanu şi acoliţii lor e, pur şi simplu, o restauraţie. Întoarcerea la anii în care mai toate instituţiile statului (inclusiv serviciile secrete) răspundeau prompt, cu «Da, să trăiţi!» la comanda celor care deţineau puterea politică. Mai avem mult de lucru la reformarea serviciilor secrete şi controlul democratic al activităţii acestora, dar aceste deziderate nu au nimic în comun cu restauraţia pe care o forţează acum PSD şi ALDE”.

Birourile Permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au anunţat joi că înfiinţarea Comisiei de anchetă privind Serviciul de Protecţie şi Pază (SPP), cerută de PSD-ALDE, va fi decisă în plenul reunit marţi, la ora 14.00. Potrivit proiectului de înfiinţare a Comisiei, aceasta va fi condusă de un membru PSD, un vicepreşedinte PNL şi un secretar de la ALDE.

DailyBusiness
Nicușor Dan, înainte de Summitul NATO: România cere ca importanța Mării Negre să fie inclusă în declarația finală
Spynews
Răzvan Kovacs de la Insula Iubirii s-a împăcat cu fosta! Avem dovada
Fanatik.ro
Situaţia explozivă a lui George Puşcaş la Dinamo! Motivul pentru care oficialii „câinilor” iau în calcul să rezilieze contractul
Capital.ro
Salariile din România ascund diferențe uriașe. Domeniile în care veniturile depășesc 15.000 de lei și cele care rămân sub 3.000 de lei
Playtech.ro
În ce monedă este mai bine să plătești în Turcia. Detaliul care îți poate salva bani
Adevarul
Peste 90 de oameni au cumpărat împreună un sat din Toscana. Cum funcționează proiectul care încearcă să reinventeze viața în comunitate
wowbiz.ro
A fost făcută publică cauza morții lui Gabi Mureșan! Cum au reușit pompierii să găsească trupul regretatului fotbalist
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Un bărbat și-a pierdut viața după ce autoturismul pe care îl conducea a fost acroșat de un tren, în județul Suceava
iamsport.ro
”Idee genială!”. Valentin Ceaușescu, în spatele uneia dintre cele mai inspirate mutări din istoria fotbalului românesc
MediaFlux
Românii trebuie să își înregistreze casele. Succesiunile sunt gratuite
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?