ROMÂNII, pe locul al II-lea în clasamentul celei mai importante comunităţi de străini din Belgia

Românii (9,3%) continuă să reprezinte anul acesta a doua cea mai importantă comunitate străină prezentă la Bruxelles, după francezi (15,2%) şi marocani (9%), potrivit estimărilor Institutului din Bruxelles de Statistică şi Analiză (IBSA) cu privire la anul 2018, relatează Belga.
Filip Stan
21 feb. 2018, 07:49
ROMÂNII, pe locul al II-lea în clasamentul celei mai importante comunităţi de străini din Belgia

Românii continuă să fie a doua cea mai importantă comunitate de străini la Bruxelles în 2018, estimează IBSA. Românii au urcat pe locul doi, în locul marocanilor, anul trecut.

În regiunea Bruxelles-Capitale locuiesc 179 de naţionalităţi. Anul trecut, 414.139 dintre persoanele care trăiau la Bruxelles erau de naţionalitate străină. În total, 275.167 (66%) dintre aceste persoane proveneau dintr-o ţară europeană.

În afară de cetăţeni europeni, se află în principal marocani (9%), congolezi (2,1%), turci (2,1%) şi un grup important de persoane care are altă naţionalitate, noneuropeană (20,3%).

Potrivit IBSA, prezenţa românilor în capitala belgiană este relativ recentă, în comparaţie cu a altor grupuri de imigranţi, precum marocanii sau italienii.

În 1994, în regiunea Bruxelles-Capitale erau înregistraţi doar 864 de români. În 2017, aproape 40.000 de români erau instalaţi legal în capitala belgiană.

Aderarea României la UE, deschiderea frontierelor, dar mai ales o situaţie economico-socială mai puţin bună au îndemnat numeroşi români să plece în alte ţări UE, inclusiv în Belgia. Cea mai mare parte a românilor care se aflau la Bruxelles în 2014 (36%) făceau parte din grupul de vârstă de 30-44 de ani.

Citeşte şi Veşti BUNE pentru EXPAŢI: Ministrul britanic pentru BREXIT îi informează că NU vor fi EXPULZAŢI din Marea Britanie

”Concentrată iniţial în Cartierul European şi Pentagone, prezenţa română în regiune, care este mult mai puţin legată într-o reţea decât ecivalenta sa poloneză, s-a dispersat rapid într-un ansamblu de cartiere sărace şi la periferia sa de vest. Anderlecht (Centre şi Cureghem), Koekelberg (şi Basilique), le Quartier Maritime, Laeken (Vieux- şi Houba) şi Brabant sunt cartierele în care românii reprezintă peste 5% din populaţia totală la 1 ianuarie 2013”, precizează IBSA în ediţia Mini-Bru 2018, publicată marţi.

În privinţa francezilor, grupul străinilor majoritari la Bruxelles (aproximativ 63.000 de persoane), IBSA le explică prezenţa printr-un ”habitat burghez sau de prestigiu, prezenţa unor universităţi, înalte şcoli normale în care se predă în franceză şi spitale universitare francofone, prestigiul general asociat anumitor cartiere, prezenla unor instituţii europene, internaţionale şi numroase activităţi care le sunt asociate şi o fierbere culturală şi artistică, mai ales în cartierele în proces de îmbătrânire”.

Cea mai importantă prezenţă franceză se înregistrează de-a lungul unei axe care porneşte din Grand Place şi trece prin nordul Pentagone, pe Avenue Louise şi Chaussée de Waterloo.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Taifunul Dolphin lovește Japonia! Sute de mii de oameni, evacuați, iar peste 500 de zboruri au fost anulate
Fanatik.ro
Ștefan Baiaram, ultimele detalii despre transfer. Care e echipa din Serie A la care a fost propus!
Capital.ro
Locuiești la bloc? 10 reguli pe care mulți proprietari le înțeleg greșit și ajung să plătească mai mult.Ce spune legea
Playtech.ro
De ce apar mucegaiul și condensul chiar și vara. Greșeala pe care o fac mulți când folosesc aerul condiționat
Adevarul
Satul din Europa desemnat „cel mai frumos din lume” a ajuns să încaseze zeci de mii de euro din amenzi pentru parcare. De ce s-au săturat localnicii de turiști
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România, astăzi! În ce zonă a fost înregistrată și ce spun specialiștii
iamsport.ro
Atac devastator la Cătălin Moroșanu: ”Eu mi-am făcut numele în ring, tu la TV, pe chiloțăreală! Nu te compari cu mine”
MediaFlux
Horoscopul lunii august. Cine renaște după jumătatea acestei luni și cine trebuie să lase trecutul în urmă pentru a avea noroc
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat