Sanitas decide pe 15 martie acţiunile sindicale în cazul în care actualele inechităţi salariale nu vor fi rezolvate

Consiliul Naţional al Federaţiei Sanitas va decide în data de 15 martie calendarul acţiunilor sindicale pe care organizaţia intenţionează să le declanşeze în cazul în care actualele inechităţi şi constrângeri salariale nu pot fi depăşite, a anunţat, joi, federaţia sindicală.
Filip Stan
22 feb. 2018, 16:15
Sanitas decide pe 15 martie acţiunile sindicale în cazul în care actualele inechităţi salariale nu vor fi rezolvate

Consiliul Naţional al Federaţiei Sanitas din România, reunit în şedinţă în data de 22 februarie 2018, a dezbătut propunerile de modificare a Legii nr. 153/ 2017 (Legea salarizaării unitare n.r.), ce vor fi susţinute în perioada următoare, precum şi stadiul negocierilor privind Regulamentul de sporuri.

„Membrii Consiliului Naţional salută disponibilitatea doamnei ministru Sorina Pintea de a susţine propunerile şi amendamentele Sanitas de modificare a Legii nr. 153/ 2017 şi de elaborare a Regulamentului de sporuri în favoarea unui tratament echitabil al categoriilor de personal din Sănătate şi Asistenţă socială”, se arată în comunicat.

Reprezentanţii Sanitas au decis să continue demersurile de corectare a inechităţilor salariate pentru diversele categorii profesionale cum ar fi: personal TESA, angajaţi din D.S.P.-uri, farmacişti, biologi, psihologi, fiziokinetoterapeuţi, asistenţi medicali de anatomo-patologie, diverse funcţii de conducere din sistemul sanitar şi cel de asistenţă socială.

Totodată, vor fi continuate negocierile cu reprezentanţii instituţiilor guvernamentale responsabile, pentru finalizarea Regulamentului de sporuri care ar trebui să intre în vigoare la 1 martie 2018.

„Consiliul Naţional al Federaţiei SANITAS atrage în mod imperativ atenţia că în cazul în care actualele inechităţi şi constrângeri nu pot fi depăşite, în şedinţa din 15 martie 2018 va hotărî calendarul demersurilor şi acţiunilor sindicale pe care organizaţia le va declanşa pentru susţinerea revendicărilor membrilor noştri de sindicat”, se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, discuţiile în Consiliul Naţional al Federaţiei Sanitas au avut loc în prezenţa ministrului Sănătăţii, Sorina Pintea, şi a preşedintelui CNAS, Răzvan Vulcănescu, care au participat în calitate de invitaţi.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Cum arată mormântul lui Gheorghe Moldovan. Antrenorul care s-a împușcat a fost condus pe ultimul drum
Fanatik.ro
Ei sunt sportivii români care au făcut avere după retragere. În ce și-au investit banii
Capital.ro
Un singur portofel pentru actul de identitate, permis, diplome și rețete. Termenul stabilit de UE pentru statele membre
Playtech.ro
Câte zile de concediu medical poate da medicul de familie și câte poate da specialistul. Regulile din 2026
Adevarul
Câți bani cash ar trebui să avem puși deoparte. Diferenţa dintre „fondul de urgenţă” şi „fondul de rezervă”, explicată de un expert
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident feroviar cu patru victime în Galați! O fetiță de 12 ani și-a pierdut și ea viața
iamsport.ro
Fostul jucător de la Dinamo: ”Era normal ca Hagi să își dea demisia după meci! A venit la națională ca să îl ia pe Ianis, care nu mai era convocat de alt selecționer”
MediaFlux
Primești bani de la părinți, prieteni sau rude? Când poate cere ANAF explicații și în ce situație se aplică impozitul de 70%
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte