Vladimir Putin a ordonat o „pauză umanitară” în Siria

Preşedintele rus Vladimir Putin ordonă o pauză umanitară în luptele din enclava Ghouta de Est, lângă Damasc, scrie BBC News.
Iulian Tudor
26 feb. 2018, 19:43
Vladimir Putin a ordonat o

Armistiţiul urmează să fie implementat marţi şi prevede un ”coridor umanitar” care să permită plecarea civililor. Ministrul rus al Apărării Serghei Şoigu a făcut acest anunţ. Această pauză va dura zilnic, între orele locale 9.00 (şi ora Romţniei) şi 14.00.

Enclava de lângă Damasc, aflată sub controlul rebelilor, este bombardată intensiv, de peste o săptămână, de către Guvernul lui Bashar al-Assad, susţinut de Moscova.

Peste 540 de oameni au fost ucişi în aceste bombardamente, potrivit unor ONG-uri, potrivit news.ro

Citeşte şi Rusia se implică în evitarea unui conflict internaţional major în Siria

Consiliul de Securitate al ONU a adoptat sâmbătă o rezoluţie care impune un armistiţiu de 30 de zile în Siria, însă bombardamentele au continuat.

Rezoluţia reclamă ca ”toate părţile să înceteze ostilităţile fără întârziere”, livrarea unor ajutoare umanitare şi evacuări medicale.

Ghouta de Est este ultimul bastion rebel de la porţile Damascului şi este asediată din 2013 de către forţele siriene, susţinute Rusia şi de miliţii iraniene.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Fosta amantă a lui Sorinel Copil de Aur a trecut la amenințări: “Nu mi-e frică de pușcărie”
Fanatik.ro
Avem ofertele Rapidului pentru Cordea și Korenica! Neluțu Varga: „Atât costă! Să pună banii jos!”. Exclusiv
Capital.ro
Curs valutar joi, 30 iulie. Ce valoare au euro, dolarul american și gramul de aur. BNR a publicat noile cotații pentru principalele valute
Playtech.ro
Cât de mare este riscul să iei leptospiroză în timpul unei vacanțe la mare? Explicațiile medicilor după cazul Mirunei, tânăra aflată în stare critică
Adevarul
„De ce ar trebui să beneficieze de acciză redusă cineva care conduce un SUV?” Subvenția la motorină, criticată de un expert în energie
wowbiz.ro
Medicii au stabilit cu ce boală se confruntă, de fapt, Miruna! Adolescenta în vârstă de 18 ani se află în stare gravă, după ce a contactat o bacterie pe litoral
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Asistenta medicală Mihaela Ilie s-a stins din viață în timp ce era în concendiu la mare. S-a prăbușit în fața soțului și a copilului său
iamsport.ro
Victor Becali a dat cărțile pe față în legătură cu ”ruptura” dintre el și vărul Gigi: ”Mărginași cărora le place să se trezească vorbind!”
MediaFlux
Bolojan a recunoscut că a discutat cu George Simion! Victor Negrescu: Confirmă parteneriatul PNL-AUR prin care Bolojan se menține la putere
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România