Veste bună pentru bolnavii care se tratează în străinătate. Procedura de rambursare a contravalorii serviciilor medicale se simplifică

Procedura de rambursare din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS) a contravalorii serviciilor medicale care au devenit necesare pe perioada şederii temporare a asiguraţilor din România în alte state membre UE/ SEE/ Elveţia se simplifică, în sensul că documentele medicale pe baza cărora se solicită rambursarea nu vor mai trebui traduse de solicitant în limba română.
Filip Stan
02 mart. 2018, 11:04
Veste bună pentru bolnavii care se tratează în străinătate. Procedura de rambursare a contravalorii serviciilor medicale se simplifică

Conform unui ordin semnat de preşedintele CNAS, Răzvan Vulcănescu, care va intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial, responsabilitatea traducerii în limba română a documentelor medicale de către un traducător autorizat va reveni casei de asigurări de sănătate la care se depune cererea de rambursare.

Potrivit unui comunicat de presă al CNAS, actul normativ menţionat pune în acord reglementările naţionale cu cele europene, care prevăd că autorităţile, instituţiile şi jurisdicţiile dintr-un stat membru UE nu pot respinge cererile sau alte documente ce le sunt prezentate în temeiul faptului că sunt redactate într-o limbă oficială a altui stat membru, în cazul în care această limbă este recunoscută ca limbă oficială a instituţiilor Comunităţii.

„Dispare o barieră birocratică din calea solicitării rambursării cheltuielilor cu asistenţa medicală în alte state membre UE. Asiguraţii care trebuie să formuleze asemenea solicitări vor fi pe viitor scutiţi de efortul găsirii unui traducător autorizat, dar şi de cheltuiala aferentă onorariului traducătorului”, afirmă Vulcănescu, citat în comunicat.

CNAS precizează că, în anul 2017, casele de asigurări de sănătate din România au rambursat unui număr de 263 de asiguraţi cheltuielile cu asistenţa medicală care a devenit necesară în timpul şederii în alte state membre ale UE/ SEE/ Elveţia.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Alina Pușcău a vorbit despre gestul pe care l-a făcut în urmă cu câteva ore. Atât de emoționant! | FOTO
Fanatik.ro
Campionatele Europene de înot Paris 2026 LIVE. Șase sportivi, eliminați din cursa pentru medalii dintr-un motiv uluitor! Când intră, de fapt, David Popovici în bazin
Capital.ro
Guvernul interimar se reunește într-o ședință extraordinară convocată de Ilie Bolojan. Ce se află pe agendă
Playtech.ro
Cod Galben de caniculă în România. Unde urcă temperaturile la 36 de grade și cum va fi vremea în București
Adevarul
Controalele sau neglijența? Ce a ucis, de fapt, litoralul românesc: „Problema de fond rămâne”
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Viorel, un tată român de 26 de ani, s-a stins din viață în Italia. Acasă îl așteptau o soție și doi copii mici
iamsport.ro
Trauma care i-a schimbat viața fratelui lui Radu Drăgușin: ”Un om barbar. Nu concepeam așa ceva!”
MediaFlux
Armata sună din nou mobilizarea! Județele în care vor fi chemați rezerviștii la pregătire
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat