Te-ai născut la începutul anilor ’80 sau la mijlocul anilor ’90? Iată la ce trebuie să renunţi imediat pentru a nu face cancer

Persoanele născute la începutul anilor '80 şi mijlocul anilor '90 formează cea mai supraponderală generaţie înregistrată vreodată. În plus, experţii avertizează că aceştia sunt predispuşi la riscul apariţiei cancerului.
Alina Costache
05 mart. 2018, 11:56
Te-ai născut la începutul anilor '80 sau la mijlocul anilor '90? Iată la ce trebuie să renunţi imediat pentru a nu face cancer

Analiza CRUK (Cancer Research UK) relevă faptul că 70% din generația „millenials” prezintă riscul luării în greutate, iar cei născuţi la începutul anilor ’80 şi mijlocul anilor ’90 vor deveni, până la împlinirea vârstelor de 35-45 de ani, obezi.

,,Şapte din zece tineri devin obezi, între 30-40 de ani”, informează independent.co.uk.

Marea Britanie are cei mai mulţi oameni supraponderali din Europa de Vest, iar rata obezităţii crește mai repede decât în SUA: „Milenarii reprezintă cea mai supraponderală generaţie de când am început studiile”, avertizează CRUK.

Cu toate că vorbim despre procente îngrijorătoare, doar 15% dintre britanici sunt conştienţi de gravitatea situației lor și ignoră faptul că obezitatea duce la creşterea riscului apariţiei unor boli de stomac, de rinichi, a cancerului mamar etc.

CRUK încearcă să convingă guvernul englez să interzică reclamele la produse fast food înainte de ora 21.00, pentru a-i proteja pe copii de promovarea alimentaţiei precare.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Noi informații în cazul fetei de 13 ani care și-a înjunghiat tatăl pentru a-și salva mama! Ce a declarat viceprimarul localității
Fanatik.ro
Uluitor! Gigi Becali a împărțit 3 milioane de dolari cash! „Am aranjat totul acolo, am făcut boboc”. Exclusiv
Capital.ro
Ce nu știu mulți români despre serviciul militar. Obligația nu a fost eliminată definitiv
Playtech.ro
Ai văzut pomi cu trunchiul învelit în alb? Motivul pentru care grădinarii fac asta toamna
Adevarul
De ce mulți sași lasă Germania pentru România după zeci de ani. „Plecasem cu alte idealuri în 1990. Situația nu mai este ca atunci”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O fetiță de 4 ani și-a pierdut viața pe patul de spital, după ce a fost infectată cu difterie
iamsport.ro
Atacantul a refuzat oferta de la FCSB și a semnat cu rivala roș-albaștrilor pe un salariu mai mic: ”Dacă nu dădeam gol, mă dădea Becali afară!”
MediaFlux
Schimbări pentru pacienți de la 1 septembrie. CNAS promite zeci de beneficii prin noua platformă de sănătate
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat