Două mine din Valea Jiului vor opri producţia anul viitor

Exploatările Miniere (EM) Lonea şi Lupeni, din Valea Jiului, vor opri producţia de huilă la data de 31 decembrie 2018, dar se vor închide în 2020, respectiv 2021, reiese dintr-un proiect normativ lansat în dezbatere publică de Ministerul Energiei.
Filip Stan
05 mart. 2018, 17:02
Două mine din Valea Jiului vor opri producţia anul viitor

„În perioada octombrie 2016 – martie 2017 au existat întârzieri legate de viteza de avansare a abatajelor aflate în exploatare la EM Lupeni datorate în special unor accidente tectonice, şi anume apariţia unor falii şi a unor infiltraţii de apă intempestive, care au condus la prelungirea termenelor stabilite pentru finalizarea exploatării rezervelor pregătite la EM Lupeni. De asemenea în cursul lunii mai 2017 la EM Lupeni în proximitatea unui abataj aflat în exploatare au apărut fenomene de autoîncălzire a cărbunelui fapt pentru care au fost întârziate lucrările de exploatare a cărbunelui şi se lucrează la lichidarea acestui fenomen în vederea continuării activităţii de producţie în condiţii de securitate. Acest lucru a determinat prelungirea termenului de exploatare a cărbunelui în zona abatajului menţionat anterior până la epuizarea resurselor de cărbune pregătite. Urmare aspectelor prezentate mai sus rezultă necesitatea prelungirii duratei de exploatare la EM Lupeni până la finele anului 2018”, se arată în Nota de Fundamentare a proiectului normativ.

EM Lonea şi EM Lupeni sunt printre cele mai vechi exploatări miniere din bazinul carbonifer al Văii Jiului, având o structură de lucrări miniere extinsă pe mai multe niveluri de exploatare cu mai multe incinte care şi-au pierdut utilitatea odată cu creşterea adâncimii de exploatare a cărbunelui.

Ca urmare a acestui fapt „s-a constatat în ultima perioadă agravarea fenomenelor de subsidenţă, şi anume deformări ale suprafeţei datorate exploatării cărbunelui efectuate în subteran, care au determinat modificări ale Planurilor de încetare a activităţii atât pentru EM Lonea cât şi pentru EM Lupeni. Această situaţie a dus la decalarea termenelor de închidere a unităţilor miniere după finalizarea activităţii de producţie stabilită pentru data de 31 decembrie 2018”, se menţionează în document.

Iniţiatorii proiectului au constatat că prelungirea termenelor de închidere subterană este necesară astfel: EM Lonea până la finele anului 2020, iar EM Lupeni până în luna iulie 2021.

Pe de altă parte, pentru a accesa ajutorul de stat acordat conform legislaţiei europene, CEH SA (Complexul Energetic Hunedoara) a întocmit noul Plan de închidere şi documentaţia de finanţare a costurilor de închidere pentru cele două exploatări miniere. Aceste documentaţii au făcut obiectul Renotificării transmise la Comisia Uniunii Europene.

Noul Plan de închidere prevede ca încetarea activităţii de producţie pentru EM Lonea şi EM Lupeni să fie data de 31.12.2018.

Valoarea ajutorului de stat pentru închiderea minelor neviabile a fost fundamentată în conformitate cu Decizia 2010/787/UE şi Decizia Comisiei Europene nr. C (2018) 1001/final. „Având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 980/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Energiei, cu modificările şi completările ulterioare, monitorizarea aplicării Deciziei CE nr.787/2010 revine Ministerului Energiei”, se mai arată în document.

Ministerul Energiei va monitoriza, potrivit proiectului, nivelul de acordare al ajutorului de stat astfel încât preţul cărbunelui livrat de unităţile producătoare de cărbune care beneficiază de ajutor să nu fie mai mic decît preţul cărbunelui de o calitate similară provenit din terţe state.

Potrivit proiectului, ajutorul de stat – în sumă totală de 184,3 milioane de lei pentru anul 2018 – va fi suportat integral de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Energiei, astfel:
– pentru produsul huilă energetică livrat de unităţile intrate în proces de închidere definitivă se acordă ajutor de stat în sumă de 116,5 milioane de lei, destinat acoperirii pierderilor aferente producţiei curente;
– pentru acoperirea costurilor excepţionale se acordă ajutor de stat în sumă de 67,7 milioane de lei reprezentând ajutor de stat pentru acoperirea costurilor excepţionale;
– justificarea costurilor se face în baza decontului justificativ după modelul prevăzut în anexa nr.1 la proiectul de act normativ.

DailyBusiness
CNN: Iranul vine cu o cerere nouă de a pune capăt războiului – ce i-ar putea aduce miliarde
Spynews
Andreea Popescu a confirmat că a plecat din penthouse-ul lui Rareș Cojoc! Unde locuiește după divorț
Fanatik.ro
De ce a vrut să renunțe la carieră cea mai frumoasă jucătoare de fotbal. Și-a implorat mama să o lase să ia această decizie
Capital.ro
Asociația de proprietari și Primăria pot intra peste tine în casă. Reguli la bloc care trec peste dreptul de proprietate
Playtech.ro
Carnea mai sănătoasă care înlocuiește mielul pe masa de Paște. Tot mai mulți români o aleg
Adevarul
Viktor Orbán se îndreaptă spre înfrângere. Săptămâna care a zguduit politica din Ungaria: corupție, spionaj și banii rușilor
wowbiz.ro
Codruța Filip, în brațele lui Valentin Sanfira. Imaginile emoționante care au făcut înconjurul internetului. Cum au fost surprinși la Sala Palatului, înainte să anunțe divorțul
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O mamă și copilul ei de un an au fost găsiți fără suflare într-un lac. Cum au arătat ultimele clipe din viața lor
iamsport.ro
Nu Hagi! Un membru al Generației de Aur, numit cel mai mare jucător din lume de fostul său coleg: ”Într-un top mondial al fotbaliștilor, îl puneam pe primul loc!”
MediaFlux
Pensionarii care pierd 2.800 de lei dacă nu depun un document până marți, 31 martie la CNPP
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj