Sancţiuni pentru zgomotele din locuinţă. Până la cât se ridică amenzile

Senatul a adoptat, în şedinţa de miercuri, propunerea legislativă prin care se stabilesc limite de zgomot maxim admisibile în locuinţe şi instituţii publice şi amenzi pentru depăşirea acestor limite.
Iulian Tudor
07 mart. 2018, 13:20
Sancţiuni pentru zgomotele din locuinţă. Până la cât se ridică amenzile

Propunerea legislativă de modificare a Legii nr.61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, iniţiată de parlamentari USR, mai prevede introducerea în sarcina agentului constatator a obligaţiei de a măsura nivelul zgomotului cu ajutorul unui sonometru omologat şi verificat metrologic, utilizarea sonometrului în locuinţa reclamantului şi sancţionarea recidivei contravenţionale.

Guvernul a emis un punct de vedere negativ. „Modalitatea de calcul al nivelului de presiune acustică este nepotrivită în contextul în care la apariţia organelor de ordine publică solicitate prin apelul 112, astfel de activităţi încetează”, a susţinut reprezentantul Guvernului, în plen.

Astfel, constituie contravenţie tulburarea fără drept a liniştii persoanelor din locuinţe sau din alte imobile cu funcţiuni echivalente locuirii, între orele 7.00-14.00 şi 16.00-23,00 de către orice persoană, prin depăşirea nivelului de presiune acustică de 35 dB, măsurat în interiorul locuinţei sau a imobilului persoanei vătămate, în camera indicată de aceasta, cu ferestrele închise, ca urmare a producerii de zgomote, larmă, strigăte, ţipete ori alte manifestări similare sau a folosirii oricărui aparat, obiect ori instrument muzical.

Tot contravenţie constituie şi depăşirea nivelului de presiune acustică de 30 dB în locuinţe între orele 14,00-16,00 şi 23,00-7,00 măsurat în condiţii similare.

Propunerea legislativă încadrează tot la contravenţii „tulburarea, fără drept a activităţilor desfăşurate în clădirile în care funcţionează instituţii de învăţământ, spitale sau alte centre de îngrijire medicală, instanţe de judecată alte autorităţi publice centrale sau locale, instituţii publice, regii autonome, societăţi regelementate de Legea societăţilor nr 31/1990, lăcaşe de cult, partide sau alte formaţiuni politice, organizaţii guvernamentale ori neguvernamentale, ambasade sau reprezentanţe ale altor state ori ale organizaţiilor internaţionale de pe teritoriul României, în timpul de funcţionare, dacă acesta se încadrează între 7,00-23,00 de către orice persoană, prin depăşirea nivelului de presiune acustică de 45 dB”. Pentru intervalul orar 23,00 -7,00, nivelul stabilit este de 35dB.

Când măsurarea zgomotului nu se poate realiza din cauze ce ţin de caracteristicile mijlocului tehnic a procedurii de măsurare sau de natura zgomotului produs, constatarea contravenţiilor se va face pe baza propriilor simţuri ale agentului constatator.

Contravenţiile referitoare la tulburarea prin zgomot a liniştii publice pot fi constatate nu doar de către ofiţerii sau agenţii de poliţie, ci şi de către primar, împuterniciţii acestuia, ofiţerii, maiştrii militari şi subofiţerii din Jandarmerie, poliţiştii de frontieră.

Actul normativ stabileşte amenzi de până la 1500 de lei şi prevede majorarea cu jumătate a limitelor amenzilor în cazul repetării contravenţiilor.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Claudia Pătrășcanu, în genunchi în fața bisericii! Artista și-a strigat durerea, după ce nu ar fi fost lăsată să-și vadă fiul
Fanatik.ro
Fenomenul Super El Nino ar putea da fotbalul din Europa peste cap. UEFA Champions League, Europa League și Conference ar putea avea de suferit. Ce se întâmplă cu SuperLiga
Capital.ro
Autostrada A7 Bacău-Pașcani: stadiul lucrărilor a ajuns la 60%. Când ar putea circula șoferii
Playtech.ro
Cine nu va mai putea conduce trotinete electrice în România. Documentul necesar pentru a circula legal
Adevarul
Marea Neagră, greu de apărat în fața noilor drone. „Sunt foarte greu detectabile”
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident grav la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”! Elevii au fost evacuați
iamsport.ro
Halucinant! Ce pensie infimă va primi fostul jucător de la Dinamo de la statul român: ”Am fost angajat și strungar, am fost și ofițer în MAI”
MediaFlux
NATO a luat decizia privind Rusia. Se pregătesc acțiuni de amploare
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT