Elevă bătută cu bestialitate de două colege. Paznicul şcolii a chemat ajutoare

O elevă din Oradea a fost bătută de două colege în fața liceului, după ore, agresoarele fiind însoțite și de câțiva colegi.
Filip Stan
08 mart. 2018, 15:31
Elevă bătută cu bestialitate de două colege. Paznicul şcolii a chemat ajutoare

O elevă de la Liceul sportiv Bihorul din Oradea a fost aşteptată la ieşirea de la ore de un grup de cinci elevi și agresată de două fete din acest grup.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Bihor, Ioan Bizău, cel care a sesizat incidentul a fost paznicul Liceului sportiv Bihorul din Oradea care a informat, în jurul orei 12,00, inspectoratul că un grup de cinci tineri, trei fete şi doi băieţi, aşteptau în faţa şcolii şi exista suspiciunea că urmau să agreseze un elev.

„La ieşirea elevilor, aceştia au acostat o elevă, iar până la sosirea echipajului de jandarmerie au agresat-o fizic. Două fete din grup au pălmuit-o. Echipajul a ridicat cele cinci persoane, un martor ocular şi persoana vătămată”, a declarat, pentru AGERPRES, Ioan Bizău.

Reprezentantul IJJ Bihor a mai precizat că se întocmesc actele de sesizare pentru infracţiunile de tulburare a ordinii publice şi loviri (în funcţie de numărul de zile de îngrijire).

Scene demne de filmele cu bătăi s-au derulat recent la Puieşti, în județul Vaslui, acolo unde o elevă a fost snopită în bătaie de două surori din cauza unor înregistrări deocheate.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Claudia Pătrășcanu, în genunchi în fața bisericii! Artista și-a strigat durerea, după ce nu ar fi fost lăsată să-și vadă fiul
Fanatik.ro
Fenomenul Super El Nino ar putea da fotbalul din Europa peste cap. UEFA Champions League, Europa League și Conference ar putea avea de suferit. Ce se întâmplă cu SuperLiga
Capital.ro
Autostrada A7 Bacău-Pașcani: stadiul lucrărilor a ajuns la 60%. Când ar putea circula șoferii
Playtech.ro
Cine nu va mai putea conduce trotinete electrice în România. Documentul necesar pentru a circula legal
Adevarul
Marea Neagră, greu de apărat în fața noilor drone. „Sunt foarte greu detectabile”
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident grav la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”! Elevii au fost evacuați
iamsport.ro
Halucinant! Ce pensie infimă va primi fostul jucător de la Dinamo de la statul român: ”Am fost angajat și strungar, am fost și ofițer în MAI”
MediaFlux
NATO a luat decizia privind Rusia. Se pregătesc acțiuni de amploare
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT