Alegeri cruciale în Cuba. Preşedinţia îi va reveni în premieră unei persoane care nu face parte dintre liderii „istorici”

Cuba îşi alege duminică cei 605 membri ai Adunării Naţionale, un proces electoral fără surprize, în care există tot atâţia candidaţi câte locuri. Cu un singur detaliu: printre aceştia se află succesorul lui Raul Castro care urmează să-i preia locul în aprilie, informează AFP.
Iulian Tudor
09 mart. 2018, 10:17
Alegeri cruciale în Cuba. Preşedinţia îi va reveni în premieră unei persoane care nu face parte dintre liderii

Pentru prima dată în aproape 60 de ani, după era fraţilor Fidel (decedat în 2016) şi Raul, preşedinţia insulei îi va reveni unei persoane care nu a pus mâna pe armă în timpul revoluţiei din 1959. Numele acesteia va deveni cunoscut la 19 aprilie. Această dată nu este deloc una întâmplătoare. Este vorba de cea de-a 57-a aniversare a victoriei din Golful Porcilor (Playa Giron), considerată în Cuba ‘prima înfrângere asupra imperialismului yankeu din America Latină’.

Mai mult de 8 milioane de cubanezi sunt chemaţi să voteze pentru delegaţii adunărilor provinciale şi cei 605 de membri ai Adunării Naţionale, o listă care a fost ‘cernută’ în prealabil de Partidul Comunist Cubanez (PCC, partid unic), potrivit Agerpres.

Candidaţii pot să fie sau nu membri ai PCC, să provină din organizaţii sindicale şi ale studenţilor apropiate guvernului. Însă partide nu există. ‘Partidele politice nu participă, campaniile nu sunt finanţate, desemnarea de candidaţi se bazează pe merite, capacităţi şi angajamentul popular’, a declarat Raul Castro în 2017. ‘Nimeni nu face promisiuni în schimbul voturilor, nici nu-şi laudă capacităţile pentru a obţine susţinători (…) Iată faţa adevărată şi excepţională a ceea ce noi numim cu mândrie democraţie socialistă’, notează cotidianul oficial cubanez Granma.

Citeşte şi Cuba a expulzat doi foşti şefi de stat

Pe lista viitorilor membri ai Adunării Naţionale figurează conducerea PCC, prin urmare Raul Castro, primul său secretar general şi personalităţi istorice ale revoluţiei, încă în viaţă. Mai mult de jumătate dintre candidaţi, adică 322, sunt femei.

În urma acestor alegeri, Parlamentul îi va desemna la rândul său pe cei 31 de membri ai Consiliului de Stat, care îl va alege dintre membrii săi pe noul preşedinte cubanez, potrivit Agerpres.

Raul Castro, 86 de ani, sărbătoreşte anul acesta a zecea sa aniversare la putere, atingând astfel limita pe care el însuşi şi-a fixat-o pentru a exersa preşedinţia Cubei. De la analişti până la cubanezi simpli intervievaţi pe stradă, cu toţii cred că primul vicepreşedinte Miguel Diaz Canel, în vârstă de 57 de ani, este cel care îl va înlocui.

Acesta, produs sută la sută al PCC, s-a angajat să garanteze continuitatea. ‘Va exista mereu un preşedinte în Cuba hotărât să apere revoluţia şi va fi vorba de tovarăşi proveniţi din rândul poporului’, a declarat el în noiembrie. Cu toate acestea, Miguel Diaz Canel s-a născut după revoluţie şi prin urmare nu face parte dintre liderii săi ‘istorici’.

‘Un cetăţean cubanez va ocupa magistratura supremă a ţării, însă el nu va avea legitimitatea pe care a conferit-o procesul triumfal din 1959 (…) celor doi lideri care conduc insula în tot acest interval de timp’, estimează profesorul de drept şi istorie Julio Cesar Guanche, pe site-ul OnCuba.

Potrivit lui Guanche, legitimitatea viitorului preşedinte va fi dată mai mult de ‘performanţa sa instituţională’, în termeni de incluziune socială în luarea de decizii şi apărarea drepturilor, decât din ‘istoria sa personală’, potrivit Agerpres.

Rosa Maria Paya, disidentă provenită din mişcarea ‘Cuba decide’, care militează în favoarea unui referendum pentru modificarea sistemului de guvernare a insulei, asigură că mişcarea sa va fi atentă la semnele de ‘respingere a procesului electoral, când în realitate nu poate fi ales’ nimeni. Cubanezii care doresc să-şi exprime opoziţia au obişnuinţa să invalideze buletinul de vot.

Mişcarea de opoziţie Otro18 îndeamnă, de asemenea, la schimbări, potrivit liderului său Manuel Costa Morua. ‘Cetăţenii nu participă nici la selectare, nici la alegerea preşedintelui, iar noi credem că este un moment decisiv pentru ca cetăţenii să-şi impună cererea’ pentru schimbarea sistemului electoral, a declarat el.

Potrivit lui Costa Morua, candidaţii săi la nivel de consilii de cartier au fost împiedicaţi să participe.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
Radu Drăgușin, „back in business”! Românul revine în Tottenham – Liverpool
Capital.ro
Doliu în presa din România. O jurnalistă s-a aruncat de la etajul 7 și a murit. Ce mesaj a postat înainte: Dă-mi, Doamne…
Playtech.ro
Ce ajutoare primesc pensionarii in 2026: limita de pensie pentru ajutoarele financiare
Adevarul
Cine erau tinerii morți în accidentul din Bacău. Urmau să anunțe de Crăciun că vor avea un copil
wowbiz.ro
Primele imagini cu Mihaela Rădulescu, la capela unde este depus sicriul mamei sale. A venit de la Monaco cu o zi înainte de înmormântare, după un zbor cu întârziere | EXCLUSIV
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Mălina, tânăra de 27 de ani care și-a găsit sfârșitul după ce ar fi căzut de la etajul 7 al unui bloc din Oradea. Era jurnalistă și pasionată de fotografie
iamsport.ro
Gigi Becali s-a dus peste jucătorii de la FCSB și a distrus un fotbalist de față cu toți colegii: ”Atât poți! Te rog eu frumos, lasă mingea să intre, nu o mai scoate”
MediaFlux
Cum îți poate bloca ANAF contul. Când riști poprire sau sechestru
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet