Tusk către Trump: Promovaţi comerţul, nu războiul, domnule preşedinte Donald Trump!

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a declarat miercuri că decizia preşedintelui american Donald Trump de a impune taxe suplimentare pentru importurile de oţel şi aluminiu reprezintă "un semn rău pentru relaţiile transatlantice" şi a cerut demararea unor negocieri comerciale cu SUA.
Iulian Tudor
14 mart. 2018, 16:10
Tusk către Trump: Promovaţi comerţul, nu războiul, domnule preşedinte Donald Trump!

„Propunerea preşedintelui Trump de a impune taxe asupra oţelului şi aluminiului european este un semn rău pentru relaţiile transatlantice. Vreau să fiu clar: în loc să riscăm un război comercial – iar el [Donald Trump] pare nerăbdător să-l pornească -, ar trebui să avem ca obiectiv o mai bună cooperare. Preşedintele [SUA] se declară nemulţumit de faptul că sunt prea multe bariere şi taxe între UE şi SUA şi îl înţeleg. Nici noi nu suntem fericiţi în privinţa acestui fapt. Din acest motiv, acum câţiva ani am început negocierile comerciale cu SUA. Ar trebui să revenim la acele discuţii. Promovaţi comerţul, nu războiul, domnule preşedinte!”, a spus Tusk, potrivit unui comunicat al instituţiei europene.

Preşedintele Consiliului European s-a referit şi la faptul că Donald Trump a promis „multă flexibilitate pentru prietenii adevăraţi” ai Statelor Unite în cazul tarifelor suplimentare la importurile de oţel şi aluminiu, potrivit Mediafax.

Citeşte şi Donald Trump acuză UE că foloseşte măsuri comerciale incorecte împotriva Statelor Unite

„Domnul Trump a mai anunţat că prietenii adevăraţi vor fi scutiţi de măsurile propuse. Aş vrea să subliniez azi că lumea liberă a supravieţuit în cele mai dificile perioade numai datorită faptului că europenii şi americanii au fost prieteni adevăraţi. Aşa că să protejăm această prietenie, nu să o punem la încercare”, a mai spus Donald Tusk, informează Mediafax.

Marţi, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat că Blocul comunitar aşteaptă să fie informat de Statele Unite cu privire la scutirea de noile tarife la importurile de oţel şi aluminiu. La 8 martie, preşedintele american Donald Trump a anunţat impunerea unor taxe mai mari cu 25% pentru importurile de oţel şi de 10% pentru importurile de aluminiu. Decizia a fost contestată de mai multe state.

SUA sunt cel mai mare importator de oţel din lume, achiziţionând 35 de milioane de tone de material brut în 2017. Administraţia Trump susţine că tarifele suplimentare vor contracara importurile ieftine, în special din China, care ar submina industria americană şi locurile de muncă.

DailyBusiness
Plafonarea gazelor expiră de la 1 aprilie. Bogdan Ivan: „Nu ar trebui să existe scumpiri, avem mecanisme de protecție”
Spynews
Cosmin Zuleam a fost găsit după doi ani! Asasinul lui Adrian Kreiner se ascundea în Indonezia
Fanatik.ro
„UEFAantasticul” de la FCSB este în doliu! Tatăl său a încetat din viață
Capital.ro
Reguli pentru ITP și permisul auto în Europa. Ghid pentru românii care se mută în străinătate
Playtech.ro
Plăcuțele de înmatriculare în 2026: ce este considerat „neconform” și când se reține talonul
Adevarul
Taxele și impozitele în 2026, poveste fără sfârșit. „Doar la Slatina vezi așa ceva: taxe de vorbești singur, gunoi de-l mănânci, nu-l arunci”
wowbiz.ro
Medicii au făcut anunțul despre Sofia Vicoveanca, după ce artista a suferit un infarct! Ce se întâmplă cu ea în aceste momente?
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veronica si Dorobațu sunt câștigătorii „Casa iubirii” sezonul patru. Primele declarații după ce au intrat in posesia marelui premiu
iamsport.ro
Nicu Gheară a dat ordinul: ”Te duci și faci echipă acolo. Răspund pentru tot”. Fostul jucător de la FCSB și Dinamo s-a conformat: ”Gata, tată!”
MediaFlux
Anunț pentru milioane de români! Sunt vizate centralele de apartament
stirilekanald.ro
Mama lui Sergiu Țârnă, sfâșiată de durere după moartea tânărului. Mesajul dureros transmis polițistului criminal: ”Mi-au rupt sufletul”
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend