În trei ani, România nu va mai avea unde să depoziteze gunoiul. Rm. Vâlcea aduce deja deşeurile la Bucureşti

România nu va mai avea capacitate de depozitare a gunoiului în circa trei ani, în condiţiile în care capacitatea de depozitare a ţării este de 18 milioane tone, iar jucătorii din această industrie sunt ameninţaţi de proiectul de OUG privind regimul deşeurilor, a declarat directorul general al companiei specializată pe reciclarea dozelor din aluminiu Can Pack Recycling, Dragoş Doru, în cadrul unui comunicat publicat miercuri de Coaliţia pentru Economie Circulară (CERC).
Filip Stan
14 mart. 2018, 18:24
În trei ani, România nu va mai avea unde să depoziteze gunoiul. Rm. Vâlcea aduce deja deşeurile la Bucureşti

Coaliţia a solicitat miercuri premierului Viorica Dăncilă retragerea proiectului de OUG privind regimul deşeurilor, susţinând că acesta nu poate fi adoptat în actuala formulă, întrucât este neconstituţional şi creează condiţii pentru blocarea comerţului, generând, în final, o ”sinucidere” economică a modelului de reciclare a ambalajelor.

Capacitatea de depozitare a ţării este de 18 milioane tone. În trei ani, România va ajunge să nu mai aibă unde depozita gunoiul. Deja sunt probleme în ţară: Clujul a ajuns să depoziteze deşeurile în Oradea, iar Râmnicu Vâlcea, la Bucureşti”, a declarat Dragoş Doru.

Acesta susţine că toţi jucătorii sunt ameninţaţi de acest proiect de OUG care va distruge o piaţă funcţională, piaţă care va dispărea şi va fi înlocuită de un monopol. Potrivit membrilor CERC, actul normativ nu ţine cont de recomandarea Comisiei Europene (CE), privind elaborarea unei strategii pe termen lung, astfel încât toţi jucătorii să aibă o cât mai mare vizibilitate şi să le fie protejate investiţiile pe termen lung în infrastructură, instalaţii şi inovaţii.

Proiectul de OUG reprezintă un act de expropriere a dreptului şi interesului economic, legal dobândit, a actualelor companii OTR licenţiate, care funcţionează în condiţiile legii, întrucât OUG, la art.29, pct. 2, anulează dreptul de funcţionare legal dobândit al acestora. În plus, prevederile art. 16, pct. 4, literele a, b, c, d, din ordonanţă, sunt date astfel încât nicio companie OTR, care funcţionează astăzi, să nu poată îndeplini aceste cerinţe”, se arată în comunicat.

Valentin Mircea, expert în dreptul concurenţei, a susţinut că această măsură este, de fapt, o naţionalizare.

E absurd ca statul să să vină şi să-ţi spună că nu mai ai dreptul asupra gunoiului tău, că nu-l mai poţi valorifica. Anomalia este aceea că Guvernul vrea să sanţioneze o piaţă care începe să funcţioneze. Şi încet-încet ajungem la economia centralizată”, a spus Mircea, în cadrul comunicatului.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Un nou război U Craiova – U Cluj, înainte de Supercupa României: “O lipsa de fair play! Domnul Rotaru se alintă”
Capital.ro
Ambasada Rusiei reacționează după explozia dronei în Portul Constanța și critică poziția MApN
Playtech.ro
Poate un avion să aterizeze în siguranță dacă are o defecțiune la trenul de aterizare?
Adevarul
„S-a poziționat într-o antiteză clară față de Germania”. Anunțul lui Siegfried Mureșan despre decizia României în controversa momentului
wowbiz.ro
Scena sfâșietoare cu soția polițistului din Piatra Neamț, ucis de propriul fiu. S-a așezat pe jos, la căpătâiul lui, împietrită de durere
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Drona care a bubuit în Portul Constanța ar fi a Ucrainei! Anunțul făcut de Marina Ucraineană, la scurt timp după eveniment. Reacția președintelui Nicușor Dan
iamsport.ro
Valentina Pelinel, în pericol? Cristi Borcea, mărturii fără perdea: ”Le-am înșelat și le-am lăsat. Eu sunt cel mai important”
MediaFlux
Anunț privind pașapoartele pentru această vară. Ministerul de Interne face recomandări românilor
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți