CFR Cluj acceptă arbitri străini la returul cu FCSB. Condiţia pusă de şefii liderului Ligii 1

CFR Cluj a anunţat luni că este de acord ca o brigadă străină să arbitreze returul cu FCSB, din play-off. Ardelenii solicită, însă, ca arbitrii să vină dintr-un campionat de top al Europei.
Iulian Tudor
19 mart. 2018, 10:49
CFR Cluj acceptă arbitri străini la returul cu FCSB. Condiţia pusă de şefii liderului Ligii 1

Mihai Stoica, directorul sportiv al FCSB, îi acuza la sfârşitul meciului de duminică seara (scor 1-1) pe oficialii lui CFR: „Vrem arbitri străini pentru meciul retur. Dar clujenii nu vor, pentru că intră o dată în careu și primesc penalty„.

Replica ardelenilor a venit luni, în cadrul emisiunii „Digi Sport Matinal”, preşedintele Iuliu Mureşan declarând: „La Adunarea Generală a LPF, s-a solicitat poziţia participanţilor în privinţa arbitrilor străini. Am fost întrebaţi dacă vrem arbitri străini sau români. Noi am vrut arbitri români, dar apoi, când am văzut declaraţiile tendenţioase la adresa noastră, am revenit şi am trimis o adresă la ligă, prin care ceream arbitri străini, dar din primele cinci campionate ale Europei.

Citeşte şi Gigi Becali a luat foc după derby: „Hoţie! Am stat cu crucea în mână şi i-am cerut lui Dumnezeu să facă dreptate”

De atunci, nu am mai primit niciun răspuns. Pentru retur avem aceeaşi politică. Suntem de acord cu străinii, dar să fie din primele cinci campionate. Ni s-au propus arbitri din Israel, Bulgaria sau Serbia. Nu, noi vrem arbitri care sigur sunt peste ai noştri„, a declarat Iuliu Mureşan.

De asemenea, oficialul clujean a criticat unele dintre deciziile luate de Ovidiu Haţegan aseară. „A fost penalty clar făcut de Pintilii, la Peteleu. Iar înainte de al doilea galben al lui Peteleu, a fost un henţ clar făcut de Alibec. Trebuia oprit jocul şi acordată lovitură liberă pentru noi. Dacă se oprea jocul, nu mai lua roşu„, a precizat Mureşan.

DailyBusiness
Israelul și Libanul semnează un acord-cadru pentru o retragere minoră a IDF, după 4 zile de discuții la Washington
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Scene revoltătoare în fotbalul românesc. Team-managerul a sărit să bată un fotbalist de la propria echipă. Prima reacție a jucătorului
Capital.ro
Proprietarii de terenuri sunt despăgubiți. Cazurile în care poți solicita compensații. Se acordă obligatoriu
Playtech.ro
Ce poți mânca cu 100 de lei pe litoralul românesc. Prețurile afișate într-un restaurant din Eforie Nord au stârnit reacții
Adevarul
Cum afli exact când te poți pensiona. Calculatorul CNPP care arată vârsta de pensionare actualizată
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Avion făcut bucăți, după ce a lovit cel mai înalt zgârie-nori din Beijing! Câte persoane erau la bord
iamsport.ro
Ședință de urgență la Hermannstadt: finanțatorul ar fi decis să renunțe la echipă! Viitor incert pentru sibieni în Liga 2
MediaFlux
Schimbări majore la bancomatele din România! Obligație pentru toate băncile de a permite aceste retrageri
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?