Statele Unite şi Coreea de Sud vor începe exerciţii militare ample la 1 aprilie

Statele Unite şi Coreea de Sud au convenit să desfăşoare exerciţii militare comune de amploare începând cu 1 aprilie, au anunţat marţi Pentagonul şi Ministerul sud-coreean al Apărării, în contextul unor discuţii pentru o întrevedere între Donald Trump şi Kim Jong-Un, relatează agenţia Yonhap.
Alina Costache
20 mart. 2018, 05:00
Statele Unite şi Coreea de Sud vor începe exerciţii militare ample la 1 aprilie

Exerciţiile vor avea loc la o scară asemănătoare celei din anii precedenţi. Exerciţiile noastre combinate sunt orientate spre apărare şi nu există niciun motiv pentru ca regimul din Coreea de Nord să le considere drept o provocare„, a precizat locotenent colonelul Christopher Logan, un purtător de cuvânt al Pentagonului.

Exerciţiile SUA-Coreea de Sud vor fi încheiate la sfârşitul lunii mai. Pentagonul a mai precizat că armata nord-coreeană a fost notificată cu privire la programul exerciţiilor militare de către Comandamentul Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Exerciţiile militare includ simulări pe calculator şi activităţi pe teren şi implică aproximativ 23.700 de militari americani şi 300.000 de militari sud-coreeni.

Ministerul Apărării de la Seul a anunţat că este vorba despre manevrele anuale Key Resolve şi Foal Eagle, amânate pe fondul desfăşurării Jocurilor Olimpice de iarnă de la PyeongChang, Coreea de Sud (9-25 februarie), unde Coreea de Nord a trimis o delegaţie însemnată.

La 10 martie, preşedintele american Donald Trump a precizat că tratativele cu nord-coreenii sunt în desfăşurare pentru a stabili data şi locul întâlnirii cu liderul de la Phenian, Kim Jong-Un. Preşedintele american a acceptat să îl întâlnească pe liderul nord-coreean până în luna mai, ca răspuns la invitaţia Phenianului.

O delegaţie condusă de către doi înalţi oficiali sud-coreeni s-a aflat la Washington pentru a informa Statele Unite despre discuţiile cu liderul nord-coreean Kim Jong-Un. Chung Eui-Yong, consilierul pe probleme de securitate al preşedintelui Coreei de Sud, a anunţat că liderul regimului de la Phenian şi-a exprimat disponibilitatea de a purta discuţii cu Statele Unite despre denuclearizare, „în cazul în care va fi garantată siguranţa regimului şi dacă ameninţările militare împotriva Coreei de Nord vor fi eliminate”. Totodată, Kim Jong-Un a sugerat că Phenianul nu va mai efectua teste nucleare sau balistice dacă vor fi iniţiate discuţii cu SUA.

DailyBusiness
Lobga Rangzen, un apărător al drepturilor tibetanilor, a murit după ce și-a dat foc în fața sediului ONU
Spynews
Imaginile momentului! Tatăl lui Mario Berinde, dărâmat de durere la mormântul fiului său! Ce gest a făcut | VIDEO
Fanatik.ro
Omul care a calificat Portugalia în optimile Cupei Mondiale, omagiu emoționant pentru Diogo Jota: ”Vorbim despre el în fiecare zi. Ne dă putere să mergem mai departe în turneu”
Capital.ro
Premierul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, și-a anunțat demisia. Guvernul de la Chișinău își încheie mandatul
Playtech.ro
Trucul de 50 de lei care poate reduce temperatura din casă chiar și cu 3-4 grade. Este esențial în perioadele de caniculă
Adevarul
Godină, reacție în scandalul azilelor din Bihor: „Oamenii erau îngrijiți bine, dar lucrurile nu funcționau legal”
wowbiz.ro
Codruța Filip și Valentin Sanfira, surprinși din nou împreună. Fanii au crezut că nu văd bine
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cine este tânărul găsit fără suflare în apropierea unui lac din Iași! Avea doar 18 ani și dispăruse în urmă cu cinci zile
iamsport.ro
Decizia luată de Kopic în privința viitorului său, după ce a plecat de la Dinamo
MediaFlux
Percheziții în 5 județe într-un dosar privind suspiciuni de fraudare a examenelor de Bacalaureat. Reacția Ministerului Educației
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?