Legile, catrene ale lui Nostradamus

E vorba, desigur, despre fostul membru pdl, ajuns prin graţia prezidenţială, şeful celorlalţi 8 judecători de la Curtea Constituţională. Adicătelea, cei care tocmai asta au de făcut: să verifice cât de bine sunt concepute legile şi cât de mult o respectă pe cea mai cea dintre ele, Constituţia.

Când colo, ce aflăm? Că legile sunt aşa, orientative. Aplicarea lor depinde de interpretările pe care i le pot da diverse persoane, în funcţie, probabil, de gradul de inteligenţă, educaţie, empatie, dependenţă… Eventual, contează şi dacă s-au cretat cu partenerii de viaţă, dacă le-a căzut greu micul dejun sau dacă în seara precedentă au stat prea mult cu ochii la televizor sau cu un pahar în faţă. Cu alte cuvinte, legile nu sunt date ca să reglementeze buna funcţionare a societăţii, nu impun reguli necesare pentru ca oamenii să poată convieţui fără a-şi face rău unii altora, nu stabilesc pedepse pentru cei care le încalcă, ci sunt un fel de catrene ale lui Nostradamus, pe care fiecare “cercetător” le descifrează cum vrea sau cum poate. Iar vestita formulare “în litera şi spiritul legii” se traduce prin “în subiectivismul, imaginaţia şi inspiraţia cititorilor legii respective”.

Că legile în România sunt prost făcute şi mult mai prost aplicate, ştie toată lumea. Dintotdeauna. Că sunt pline de ambiguităţi, am constatat pe pielea noastră mai ales în ultimii ani, în care cei de la putere au folosit fiecare slăbiciune a normelor, pentru a se strecura spre obiectivele vizate sau pentru a se sustrage de la plata pentru greşelile făcute. Că sunt texte care se bat cap în cap şi câştigă câte unul în funcţie de interesele celui sau celor pe care-i vizează, s-a văzut mai ales în ultima lună. Cu toţii am crezut că e vina legiuitorilor, slab pregătiţi, superficiali sau, de ce nu, interesaţi să lase “portiţe” de scăpare, în caz de nevoie. Eu am fost convins că, pe undeva, era inevitabil ca, atunci când construieşti un sistem legislativ aproape de la 0, după căderea totală a altuia, să mai ai şi scăpări, inadvertenţe, conflicte. Care, speram eu, se vor corecta pe parcurs, pe măsură ce noi generaţii de legiuitori vor fi înţeles mai bine cum funcţionează societatea asta “nouă”.

Nicio secundă nu mi-a trecut prin cap că, dimpotrivă, tot haosul legislativ e, de fapt, o dovadă de măreţie! Şi că cei care interpretează legile în funcţie de interesele lor sau ale celor care îi “patronează” (că sunt ei interlopi, politicieni, afacerişti, beizadele sau “vedete”) sunt, de fapt, purtătorii în cuget şi simţiri ai aceleiaşi măreţii, motiv pentru care, nu-i aşa, au fost aleşi pentru această misiune (aproape) demiurgică (interpretarea, carevasăzică).

Trebuia să mă gândesc, de fapt, că, pentru noi, românii, nimic nu e mai măreţ decât să se uite doi oameni la acelaşi perete şi unul să creadă că e alb, iar celălalt să fie convins că e negru! Din acest punct de vedere, ne putem considera una dintre cele mai măreţe naţiuni de pe faţa pământului!

www.raduherjeu.ro