Klaus Iohannis, mesaj pentru Vladimir Putin la cinci zile după realegerea sa ca preşedinte al Rusiei

Klaus Iohannis i-a transmis după cinci zile lui Vladimir Putin "un mesaj de felicitare pentru realegerea în funcția de Președinte".
Ionela Marcu
22 mart. 2018, 11:45
Klaus Iohannis, mesaj pentru Vladimir Putin la cinci zile după realegerea sa ca preşedinte al Rusiei

Klaus Iohannis i-a transmis un mesaj lui Vladimir Putin după realegerea în funcţie de preşedinte al Rusiei. „Pe această cale, țin să vă asigur că rămân încrezător cu privire la beneficiile dezvoltării relațiilor dintre statele noastre pe baze pragmatice și predictibile, prin dialog constructiv și în conformitate cu principiile și normele de drept internațional”, arată în mesajul Președintelui României.

Săptămâna aceasta, Kremlinul a publicat liste actualizate cu liderii mondiali care l-au sunat pe Vladimir Putin pentru a-l felicita. Printre aceștia se numără președintele Bulgariei, al Cehiei, premierul Ungariei, dar și cancelarul Angela Merkel. Unii dintre ei l-au contacat pe liderul rus chiar a doua zi după alegeri.

Vladimir Putin a primit felicitări de la Donald Trump, președintele american, deși acesta din urmă a fost sfătuit de către consilierii săi să nu facă un asemenea gest. Telefonul lui Trump a venit în mijlocul scandalului despre otrăvirea spionului rus Sergei Skripal în Marea Britanie și la scurt timp după ce Statele Unite au impus noi sancțiuni economice față de Moscova.

În 2014, când Klaus Iohannis câștiga alegerile în România, Vladimir Putin îi transmitea noului președinte român că așteaptă o schimbare în relațiile ruso-române.

 

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Alberto a declarat că regretă apropierile de Paula. Ce decizie a luat concurentul de la Mireasa
Fanatik.ro
Motivul pentru care Ilie Năstase s-a certat cu soția sa, Ioana. Nimeni nu se va aștepta la asta
Capital.ro
Adio vechiului sistem de taxare rutieră. TollRo devine obligatoriu de la 1 octombrie. Cine trebuie să plătească
Playtech.ro
Elevii și studenții pot rămâne fără pensia de urmaș dacă nu depun acest document. Ce trebuie să facă pentru a primi în continuare banii
Adevarul
Primii kilometri de asfalt pe viitoarea autostradă Sibiu–Făgăraș. Cum arată cel mai avansat tronson al A13
wowbiz.ro
Ilie Năstase, dezvăluiri după incidentul conjugal! Ce s-a întâmplat, de fapt, întrel el și soția lui: „M-am certat de o mie de ori cu ea și spune că am fost agresiv”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Nivelul Dunării ajunge la un nou minim istoric! Ce spun specialiștii despre scăderea continuă a fluviului
iamsport.ro
A văzut pe cine cheamă Hagi la națională și a izbucnit: ”Numai gherle, e zero ca antrenor, a demonstrat că nu se pricepe deloc!”
MediaFlux
Rusia atacă din nou Uniunea Europeană. Moscova invocă alegerile din România
stirilekanald.ro
Centrala de la Cernavodă rămâne închisă! Dunărea nu are suficientă apă: „În următoarele zece zile nu vom avea suficientă apă pe Dunăre ca să putem porni” Planul Guvernului