Dacă ai aceste trei sentimente, după ce ai întâlnit pe cineva, atunci este foarte probabil să vă cunoaşteţi dintr-o altă viaţă!

Nu ne putem aminti, în mod conștient despre existențele anterioare, însă acestea pot reveni în viața noastră prin mici detalii, care au un impact extraordinar asupra noastră.
Alina Costache
24 mart. 2018, 11:27
Dacă ai aceste trei sentimente, după ce ai întâlnit pe cineva, atunci este foarte probabil să vă cunoaşteţi dintr-o altă viaţă!

Existența sufletului nostru apare dincolo de spațiu și timp, însă pentru a se dezvolta are nevoie să interacționeze cu alte suflete. În momentul în care întâlnești un suflet, pe care l-ai mai întâlnit într-o existență anterioară, mintea și trupul vor avea o reacție aproape inexplicabilă.

Iată la ce semne ar trebui să fii atent, pentru a conștientiza întâlnirea cu un suflet dintr-o viață anterioară.

1. Sentimentul de repulsie sau conexiune instantă

De cele mai multe ori, acest sentiment nu poate trece neobservat. Probabil că și ție ți s-a întâmplat să cunoști persoane care îți sunt dragi de la început sau pe care le respingi din start. Acest lucru se datorează experienței trăite într-o viață anterioară alături de acea persoană.

2. Conexiune telepatică

Mesajele transmise, în mod telepatic, pot fi mai subtile decât te-ai fi așteptat. Nu înseamnă că trebuie să gândești la fel ca persoana pe care doar ce ai cunoscut-o, însă dacă vă veți dedica timp și veți aprofunda experiențele din viața reală, cu siguranță acțiunile voastre se vor asemăna în mare parte.

Persoanele cu care împărtășești telepatia, cu siguranță ți-au fost apropiate într-o viață anterioară!

3. Poți citi în ochii lor

Se spune că ochii sunt oglinda sufletului, iar aceste cuvinte sunt pe deplin adevărate. Dacă doar ai privit în ochii unei persoane și ai simțit imediat o conexiune cu ea, este foarte probabil ca sufletele voastre să se vadă în oglindă și să își reamintească de experiențele trăite anterior. Poate fi vorba atât de experiențe plăcute, cât și neplăcute.

sursa: secretele.com

DailyBusiness
Lavrov acuză declarații „inexacte” ale lui Rubio și cere clarificări privind rolul SUA în soluționarea conflictului din Ucraina
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Care sunt, de fapt, criteriile de departajere la CM 2026. Ce se întâmplă dacă două echipe termină la egalitate
Capital.ro
Regulă pentru românii cu aer condiționat. Greșeala care îți poate crește factura la energie
Playtech.ro
Cod roșu de caniculă și restricții de trafic în România. Județele unde se vor depăși 40 de grade
Adevarul
Infractor prins după o urmărire spectaculoasă. Un șofer și-a oferit mașina polițistului: „Urcați în spate!”
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Avion făcut bucăți, după ce a lovit cel mai înalt zgârie-nori din Beijing! Câte persoane erau la bord
iamsport.ro
Victor Pițurcă, făcut praf de fostul apropiat al lui Gigi Becali: ”E pervers. Nu are principii și caracter!”
MediaFlux
Rusia tună și fulgeră la adresa României. Gestul lui Emil Boc a enervat oamenii lui Putin: ”Este scandalos”
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?