Accident grav provocat de un politician. Trei persoane sunt în spital, din cauza lui

Florin Bogdea, directorul  liceului Tehnologic ,,Dacia” din Caransebeș și consilier local, a fost implicat duminică într-un grav accident de circulație.
Marius Neagu
25 mart. 2018, 15:44
Accident grav provocat de un politician. Trei persoane sunt în spital, din cauza lui

Consilierul PSD Florin Bogdeacircula cu viteză pe una dintre arterele importante din municipiul Caransebeş şi, la un moment dat, nu a mai reușit să redreseze autovehiculul și a intrat pe contrasens. Scăpat de sub control, autoturismul marca Opel, pilotat de Bogdea, s-a lovit frontal de un autoturism Dacia Logan, care circula regulamentar și în care se aflau 3 persoane.

Citeşte şi Româncă în comă, după un acident de maşină, în Italia. Are numai 19 ani

Toate cele 4 persoane implicate în violentul impact au fost transportate la Spitalul Județean de Urgență din Caransebeș, în vederea unor investigații amănunțite ale șoferilor și pasagerilor din Logan.

Din informațiile oferite de IPJ Caraș-Severin, polițiștii au efectuat testarea cu aparatul etilotest celor doi conducători auto iar rezultatul a confirmat că niciunul dintre cei doi șoferi nu consumaseră băuturi alcoolice.

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Alberto a declarat că regretă apropierile de Paula. Ce decizie a luat concurentul de la Mireasa
Fanatik.ro
La 16 ani după ce au cucerit Europa împreună, Cristi Chivu și Jose Mourinho au oferit un moment emoționant în Champions League, la Real Madrid – Inter
Capital.ro
Adio vechiului sistem de taxare rutieră. TollRo devine obligatoriu de la 1 octombrie. Cine trebuie să plătească
Playtech.ro
Elevii și studenții pot rămâne fără pensia de urmaș dacă nu depun acest document. Ce trebuie să facă pentru a primi în continuare banii
Adevarul
„Nu-i nimic regizat”. Motivul pentru care un fermier din Galați preferă să dea gratuit castraveții din seră oricui vine să îi culeagă
wowbiz.ro
Ilie Năstase, dezvăluiri după incidentul conjugal! Ce s-a întâmplat, de fapt, întrel el și soția lui: „M-am certat de o mie de ori cu ea și spune că am fost agresiv”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Nivelul Dunării ajunge la un nou minim istoric! Ce spun specialiștii despre scăderea continuă a fluviului
iamsport.ro
A văzut pe cine cheamă Hagi la națională și a izbucnit: ”Numai gherle, e zero ca antrenor, a demonstrat că nu se pricepe deloc!”
MediaFlux
Rusia atacă din nou Uniunea Europeană. Moscova invocă alegerile din România
stirilekanald.ro
Centrala de la Cernavodă rămâne închisă! Dunărea nu are suficientă apă: „În următoarele zece zile nu vom avea suficientă apă pe Dunăre ca să putem porni” Planul Guvernului