Bloc în flăcări, în Braşov. Un copil de 3 luni s-a intoxicat cu fum, iar alte şase persoane au fost evacuate

Pompierii militari au intervenit, luni, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o garsonieră situată la primul etaj al unui bloc cu cinci nivele de pe strada Brazilor, din cartierul braşovean Noua. Un copil de aproximativ trei luni s-a intoxicat cu fum. 
Filip Stan
26 mart. 2018, 07:12
Bloc în flăcări, în Braşov. Un copil de 3 luni s-a intoxicat cu fum, iar alte şase persoane au fost evacuate

„În total sunt şase victime, între care şi un bebeluş de aproximativ trei luni, care au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale – patru în prima fază, apoi încă două. Bebeluşul a ajuns la Spitalul Clinic de Copii”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Braşov, Luiza Dănilă.

Într-o primă fază, ISU a anunţat că patru persoane au ajuns la spital, printre persoanele evacuate şi evaluate de medici aflându-se şi un copil, potrivit ISU Braşov. Acesta este conştient, fără probleme deosebite, iar alte patru victime, care au fost intoxicate cu fum şi au suferit arsuri, au fost transportate la spital.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Drăguș – Boutoutaou, decizie tare a lui Reghecampf înainte de FCSB – Corvinul. Exclusiv
Capital.ro
Prețuri carburanți vineri, 6 noiembrie. Cât costă un litru de benzină și motorină în marile orașe din România. Cele mai mici tarife
Playtech.ro
Ce taxe ar putea plăti românii în 2027. Calcule pentru proprietarii de apartamente, case și mașini. Tabel
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Noi alerte cu bombă la Aeroportul Otopeni! Mesajul primit de autorități: „Următorul avion va sări în aer”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT