Zi neagră pentru lumea cinematografiei, s-a stins o actriţă de Oscar

Actriţa franceză Stéphane Audran, cunoscută mai ales pentru interpretarea rolului principal în producţia daneză „Festinul Babettei/ Babettes gæstebud”, premiată cu Oscar în 1988, la categoria „Cel mai bun film într-o limbă străină”, a murit, marţi, la vârsta de 85 de ani, a spus familia artistei, pentru AFP.
Filip Stan
27 mart. 2018, 12:35
Zi neagră pentru lumea cinematografiei, s-a stins o actriţă de Oscar

În afară de premiul Oscar, filmul „Festinul Babettei/ Babettes gæstebud”, care spune povestea unei refugiate franceze ce învaţă o comunitate daneză să se bucure de arta culinară – a mai câştigat un premiu BAFTA. Audran a fost nominalizată la BAFTA, la categoria „cea mai bună actriţă într-un rol principal”.

Parteneriatul de două decenii pe care Stéphane Audran l-a avut cu regizorul francez Claude Chabrol, cu care s-a căsătorit, a făcut-o pe actriţă cunoscută în Franţa.

În 1968, Stéphane Audran a fost desemnată câştigătoare la festivalul de Film de la Berlin, la categoria „cea mai bună actriţă”, pentru interpretarea unei femei bisexuale în filmul „Les Biches”

Audran a jucat şi în filmul „Farmecul discret al burgheziei/ Le charme discret de la bourgeoisie”, regizat de Luis Buñuel, care a fost recompensat în 1973 cu un Oscar pentru cel mai bun film într-o limbă străină.

Actriţa a divorţat de Chabrol în anul 1980, după 20 de ani de relaţie, în perioada în care cariera ei începuse să se dezvolte la nivel internaţional, cu roluri în filmul de război „The Big Red One”, al lui Sam Fuller, şi în serialul TV „Brideshead Revisited”.

Audran, al cărei fiu, Thomas Chabrol are, de asemenea, o carieră în actorie, a mai fost căsătorită, în perioada 1954–1956, cu actorul francez Jean-Louis Trintignant.

DailyBusiness
Ramona Olaru, dezvăluiri despre relațiile din trecut. Cum a reușit celebra asistentă TV să evolueze pe plan personal
Spynews
Diandra Doris, fosta ispită de la Insula Iubirii, pe mâna esteticianului! La ce intervenție a apelat
Bzi.ro
Gina Pistol a pozat goală pe plajă! Imaginile au stârnit reacții aprinse! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Cât cheltuie lunar Cristi Borcea pentru a-i întreține pe cei nouă copii ai săi. Suma plătită de fostul şef de la Dinamo e una uriașă
Capital.ro
Traian Băsescu avertizează: Pe 28 septembrie, Putin și ai lui pot fi la granița României
Playtech.ro
Ce conţine brânza telemea Milbona din Lidl? Ingredientele surpriză: 'Mi s-a zburlit pielea pe mine'
Adevarul
Val de reacții după ce o femeie a fost agresată verbal în Cluj pentru că vorbea în maghiară la telefon
wowbiz.ro
El este Răzvan, băiatul de 13 ani care a murit în fața școlii. Martorii povestesc cum au decurs ultimele clipe din viața sa
Economica.net
Când se schimbă banii în România?
Prosport.ro
Imaginile cu cea mai frumoasă hocheistă au stârnit controverse. „Abia dacă acoperă ceva”
kanald.ro
Filmul măcelului din Craiova. De la ce ar fi pornit bătaia mortală. Martorii fac declarații șocante: „Este plin de sânge”
Cancan.ro
O nouă tragedie în clanul Pian! Lider Nicușor a murit în Penitenciarul Rahova, la doar 42 de ani
iamsport.ro
Dani Coman a sărit să bată un președinte de club: ”Am zis să văd dacă e greu biroul și dacă stă bine pe el”
MediaFlux
Vacanța de iarnă din anul școlar 2025-2026. Surpriză pentru elevi și profesori 
stirilekanald.ro
(P) Ghidul rebelului energetic: cum să îți reduci factura fără să renunți la Netflix și aer condiționat
substantial.ro
Angajații de la stat vor lucra mai mult în 2026! Zilele libere legale care ar putea fi eliminate de anul viitor