Procurorii CSM, mesaj pentru Inspecţia Judiciară: Secţia nu îndeplineşte un rol pur formal de a reţine propunerile inspectorilor

Procurorii CSM au precizat, vineri, după informaţiile potrivit cărora Inspecţia Judiciară acţionează instituţia în instanţă după controlul de la DNA, că secţia nu îndeplineşte un rol pur formal de a reţine propunerile inspectorilor, ci stabileşte măsurile care se impun.
Filip Stan
30 mart. 2018, 11:34
Procurorii CSM, mesaj pentru Inspecţia Judiciară: Secţia nu îndeplineşte un rol pur formal de a reţine propunerile inspectorilor

„Potrivit legii, activitatea Inspecţiei Judiciare constă, printre altele, în efectuarea de verificări a activităţii instanţelor şi parchetelor şi formularea de propuneri corespunzătoare, însă atributul de a decide asupra măsurilor care se impun, revine exclusiv Consiliului Superior al Magistraturii, prin secţiile sale, tocmai în considerarea rolului său constituţional de garant al independenţei justiţiei. În cadrul procedurii de aprobare a oricărui raport de control, Secţia pentru procurori nu îndeplineşte un rol pur formal de a reţine propunerile formulate de inspectorii judiciari, ci exercită un rol activ în analizarea acestora şi stabileşte măsurile care se impun. Astfel, aşa cum rezultă din prevederile art. 75 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, ,«Raportul de inspecţie (…), împreună cu obiecţiile formulate, se înaintează secţiei corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, care stabileşte măsurile ce se impun pentru remedierea situaţiei»”, a precizat Secţia pentru procurori a CSM, în cadrul unui comunicat de presă.

Procurorii CSM au mai precizat că, în condiţiile în care, cauza având ca obiect acţiunea introdusă de Inspecţia Judiciară împotriva Hotărârii Secţiei pentru procurori nr. 686/2017 se află pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a de Contencios administrativ şi fiscal şi face obiectul dosarului nr. 1376/2/2018, nu fac comentarii pe marginea acestei situaţii, pentru a nu influenţa judecarea cauzei.

Citeşte şi: Inspecţia Judiciară a acţionat în instanţă CSM, în cazul raportului de control de la DNA

Precizările vin după ce Inspecţia Judiciară a anuntat că a acţionat în instanţă CSM, în cazul raportului de control de la DNA, după ce Secţia de procurori ar fi eliminat din raport anumite constatări faptice, ceea ce relevă un precedent periculos, a declarat inspectorul-şef adjunct al Inspecţiei, Gheorghe Stan, conform Mediafax.

„Pot să confirm că, în acest moment, există înregistrată pe rolul instanţei de contencios administrativ o acţiune a Inspecţiei Judiciare prin care contestăm hotărârea Secţiei pentru Procurori a CSM, de aprobare a raportului de control al DNA. Am făcut acest demers pentru că, în opinia conducerii, acest precedent este unul periculos pentru independenţa Inspecţiei Judiciare, cât şi a inspectorului judiciar”, a declarat inspectorul-şef adjunct al Inspecţiei Judiciare, Gheorghe Stan.

DailyBusiness
La București începe Forumul NATO al Industriei de Apărare. Secretarul general al NATO, Mark Rutte, vine special în România
Spynews
Explozia din Dej ar fi fost provocată de victimă! Bărbatul care a murit ar fi suferit din cauza divorțului de fosta soție
Fanatik.ro
Poveștile de dragoste ale lui Emeric Ienei, antrenorul care a cucerit Europa și inimile românilor. Vasilica Tastaman și Ileana Gyulai, cele două mari iubiri
Capital.ro
Decizia luată de Elena Udrea. A plecat din țară fără partenerul său. Ce s-a întâmplat cu Adrian Alexandrov
Playtech.ro
Cât costă curentul electric în Italia sau Marea Britanie? Comparaţie cu preţurile din România
Adevarul
Bărbat din Bihor condamnat la 12 ani de închisoare pentru că și-a lovit vecinul cu mașina, în timp ce acesta ținea în spate copilul de 2 ani
wowbiz.ro
Dezvăluiri BOMBĂ despre criminalul din Mureș! Ea este singura persoană care știe unde se ascunde Emil Gânj! De ce nu are voie să spună: „Nu poate fi obligat să denunțe locația!”
Economica.net
Atenție la ofertele de energie electrică pentru clienții casnici
kanald.ro
Incendiu la un azil de bătrâni! Cel puțin 11 persoane au MURIT
iamsport.ro
Ce indemnizație primea Emeric Ienei lunar de la statul român
MediaFlux
Se acordă o nouă zi liberă pentru români! Cine poate beneficia de ea
stirilekanald.ro
Cine e de fapt Mihaela, tânăra care l-a umilit și scuipat pe livratorul sri lankez! E fiica unui afacerist
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai