Fost membru CSM, despre protocolul între Parchetul General şi SRI: Permitea abuzuri de neimaginat pentru statul de drept

Avocatul Toni Neacşu, fost membru CSM, a declarat că protocolul încheiat între Parchetul General şi SRI arată lucruri îngrijorătoare, cel mai grav aspect fiind cel privind extinderea echipelor operative formate dintre procurori şi ofiţeri.
Ionela Marcu
30 mart. 2018, 15:10
Fost membru CSM, despre protocolul între Parchetul General şi SRI: Permitea abuzuri de neimaginat pentru statul de drept

„Totul ar trebui să ne îngrijoreze. Lucrul cel mai grav pe care cred eu că îl conţine protocolul acesta este faptul că a extins acele echipe operative formate din procurori şi cei din cadrul SRI – de la acele câteva infracţiuni privind securitatea naţională în care SRI are competenţe legale, cam la toate infracţiunile din Codul Penal. Eu cred că acesta este lucrul cel mai grav. Restul nu face decât să detalieze modalitatea de lucru, dar totul subordonat acestui amestec al SRI în cam tot ce însemna anchetă penală în România. E extrem de grav nu neapărat ce scrie în protocol, pentru că noi nu ştim cum a fost pus el în aplicare, dar el permitea nişte abuzuri de neimaginat pentru ceea ce înseamnă statul de drept. Permitea, nu ştim dacă s-a întâmplat”, a declarat, pentru agenţia de presă MEDIAFAX, avocatul Toni Neacşu, fost membru CSM.

Toni Neacşu a mai explicat că, odată cu desecretizarea protocolului, dacă se constată că pe baza lui au fost obţinute în mod ilegal probe pentru dosare, se poate constata nulitatea acestora.

„Nu plecăm de la premisa că s-ar putea solicita rejudecarea unor dosare pe ideea că au fost făcute pe baza unor protocoale, ci pe ideea că probele folosite în acele dosare au fost obţinute prin mijloace nelegale. Aceste mijloace nelegale de obţinere a probelor duc la nulitatea acelor probe, până la urmă. Deci ele, practic, nu sunt legale. Dacă acele mijloace erau prevăzute de acest protocol, putem spune că protocolul le-a provocat”, a mai declarat, pentru MEDIAFAX, Toni Neacşu.

Serviciul Român de Informaţii (SRI) a publicat, vineri, pe site, protocolul din 2009 încheiat între SRI şi Parchetul General, documentul având 18 pagini. În baza acestui act de colaborare, Serviciul Român de Informaţii a acordat asistenţă procurorilor, timp de 7 ani. Protocolul dintre Parchetul general şi SRI a fost semnat în 4 februarie 2009, de către procurorul general la acea vreme, Laura Codruţa Kovesi, adjunctul său, Tiberiu Niţu, şi şeful SRI, George Maior, şi prim-adjunctul Florian Coldea.

 

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Cine a pierdut sfertul cu Suedia. Hagi face, în sfârșit, lumină și arată vinovatul
Capital.ro
Semnal de alarmă la Veneția: măsura care ar putea descuraja complet turiștii
Playtech.ro
Ce perioade sunt considerate vechime la pensie chiar dacă nu ai avut un loc de muncă. Mulți români nu știu că se iau în calcul
Adevarul
Invazia „Buha gamma” în București. Când va scăpa Capitala de fluturii care au ocupat blocurile și spațiile verzi
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu a izbucnit în lacrimi atunci când a vorbit despre tatăl său! Nu poate trece nici acum peste pierderea suferită: „E greu de acceptat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ipoteză șoc în cazul morții actriței Ece Irtem. O mușcătură de maimuță i-ar fi cauzat decesul
iamsport.ro
Scandalul-monstru din vestiarul României la CM 1994. Gică Popescu și-ar fi ”trimis” un coleg acasă, după conflictul cu secundul: ”Te-am făcut mare antrenor, vezi-ți de treaba ta!”
MediaFlux
Horoscop de weekend 20-21 iunie. Ce rezervă astrele pentru fiecare nativ
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?