Tăriceanu, despre desecretizarea protocolului SRI-Parchet: Lucrurile trebuie duse până la capăt

Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a afirmat, într-o conferinţă de presă la Arad, că salută acceptul SRI de a desecretiza protocolul încheiat în 2009 cu Parchetul General. În opinia şefului Senatului, a existat o "frăţie nesănătoasă" între procuratură şi Serviciu care a încălcat democraţia.
Filip Stan
30 mart. 2018, 15:50
Tăriceanu, despre desecretizarea protocolului SRI-Parchet: Lucrurile trebuie duse până la capăt

„Cred că este un gest binevenit şi bineînţeles cred că lucrurile trebuie duse până la capăt, adică această frăţie care a funcţionat, nesănătoasă, împotriva principiilor general acceptate de funcţionare a unei societăţi democratice, separaţia puterilor în stat, neimplicarea serviciilor de infomaţii în ceea ce ţine de activitatea poliţiei judiciare. Lucrurile acestea trebuie lămurite şi puse în ordinea firească şi salut aici curajul presei de a scoate la lumină aceste abuzuri, aceste derapaje grave de la principiile de funcţionare ale normelor democratice. Până la urmă trebuie să înţelegem cu toţii, şi aici văd o anumită nedumerire chiar şi de la cei care sunt în Parlament, deputaţi şi senatori care nu înţeleg că instituţiile sunt în slujba cetăţeanului, nu invers şi că în centrul arhitecturii constituţionale trebuie să stea cetăţeanul, cu drepturile şi libertăţile lui care trebuiesc garantate, respectate, protejate”, a declarat, vineri, Călin Popescu Tăriceanu, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul filialei ALDE Arad.

Preşedintele ALDE a adăugat că dezvăluirile din mass-media cu privire la aranjamentele lui George Maior şi Florian Coldea din campania electorală din anul 2014 sunt o dovadă a statului paralel.

„Cred că este necesară însănătoşirea climatului politic din România pentru că zi de zi vedem dezvăluri care pe mine mă îngrozesc. Am citit ieri despre aranjamentelor făcute în campania electorală din 2014 cu complicitatea, nu complicitate deoarece pare aşa o acţiune nevinovată, cu implicarea directă a lui Maior şi a lui Coldea în aceste aranjamente. M-a întrebat odată un ziarist «ce este aceea stat paralel». Păi asta este statul paralel, aranjarea unor instituţii şi funcţionarea lor în mod ocult la vremea respectivă, astăzi lucrurile ies la suprafaţă, prin care instituţii legitime şi reprezentative ale statului, votate de cetăţeni, sunt de fapt numai de decor şi deciziile se iau în altă parte”, a completat Tăriceanu.

Serviciul Român de Informaţii (SRI) a publicat, vineri, pe site, protocolul din 2009 încheiat între SRI şi Parchetul General, documentul având 18 pagini. În baza acestui act de colaborare, Serviciul Român de Informaţii a acordat asistenţă procurorilor, timp de 7 ani. Protocolul dintre Parchetul general şi SRI a fost semnat în 4 februarie 2009, de către procurorul general la acea vreme, Laura Codruţa Kovesi, adjunctul său, Tiberiu Niţu, şi şeful SRI, George Maior, şi prim-adjunctul Florian Coldea.

DailyBusiness
Cluj: Aproximativ 1.700 de posturi ar putea fi reduse în administrațiile locale
Spynews
Oana Ciocan nu-l mai vrea pe Jador în viața ei? Mesaj cu subînțeles: „Am renunțat...”
Fanatik.ro
Legenda lui Dinamo, accident groaznic de mașină, cu doar 3 zile înainte de debutul în prima ligă: „Am ieșit prin parbriz”
Capital.ro
Călin Georgescu, umilit total de un fost premier: L-am cunoscut destul de bine, să îl întrebe cineva dacă are o soluție
Playtech.ro
Trucul curățătoriilor chimice pentru spălarea cămășilor albe. Aşa rămân ca noi luni de zile
Adevarul
Planul secret al lui Hitler care a salvat România de la dezmembrare și dispariție. Cum a manevrat dictatorul nazist destinul țării noastre
wowbiz.ro
Fiul Marei Bănică, agresat la școală de un profesor! Jurnalista a cerut ordin de protecție, după ce Dima a fost lovit cu picioarele: „Sunt șocată”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
ULTIMĂ ORĂ! Toate zborurile au fost ANULATE până la Paște... Vezi mai mult
iamsport.ro
Neverosimil! I-a spus antrenorului să folosească 12 jucători în formula de start la următorul meci: ”Avem o problemă”
MediaFlux
Ce făcea Zanni înainte să se pocăiască. Artistul și-a lăsat fanii cu gura căscată: „Mi-am dat seama că sunt obsedat!”
stirilekanald.ro
Vladimir Plahotniuc, arest preventiv prelungit cu 30 de zile! Ce acuzații grave i se aduc
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj