ASTRA – VIITORUL 0-2: Ianis Hagi a marcat din nou

FC Viitorul a învins Astra Giurgiu, scor 2-0, în Liga I; Urko Vera a marcat în proprie poartă, iar giurgiuvenii au jucat o repriză cu un om mai puţin.
Filip Stan
01 apr. 2018, 08:45
ASTRA - VIITORUL 0-2: Ianis Hagi a marcat din nou

UPDATE: Gheorghe Hagi, antrenorul Viitorului, s-a declarat extrem de încântat de victoria reușită de echipa sa pe terenul Astrei Giurgiu, scor 2-0, într-un meci din etapa a treia a play-off-ului. 

„Realitatea e că am făcut un meci extraordinar. Am făcut o primă repriză fantastică, puteam să marcăm mai multe goluri. Per total, cred că victoria e muncită. Am avut calitate, ne-am luptat, dar eu zic că avem mult talent și am dovedit că merităm să fim în play-off. Felicitări Astrei, a jucat mai bine decât noi în repriza secundă. 

Am vorbit cu Virgil Ghiță (n.r. – marcatorul primului gol al Viitorului), nu îi dădusem încă oportunitatea de a juca. Normal, trebuie să joace Hodorogea, dar sunt jucători similari. Merita să joace, trebuia să vină și momentul lui. 

Am vorbit cu jucătorii de la naționala U19. Le-am spus să se uite în față. O să aibă atâtea momente frumoase în viață, dar trebuie să uite ce s-a întâmplat. Sunt talentați, învață multe și trebuie să devină jucători extraordinari”, a spus Hagi, la TV Telekom Sport. 


UPDATE: Formaţia FC Viitorul a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 2-0, echipa Astra Giurgiu, în etapa a treia a play-off-ului Ligii I. Urko Vera a înscris în proprie poartă, iar Ianis Hagi a stabilit scorul final în minutul 89.

Urko Vera a marcat în proprie poartă, în minutul 29.

Ianis Hagi a stabilit scorul final în minutul 89, cu un şut din careul mic.

Din minutul 41 Astra a evoluat cu un jucător mai puţin, Matei fiind eliminat pentru cumul de cartonaşe. El a primit două cartonaşe galbene într-un minut, primul pentru fault şi al doilea pentru proteste.

ECHIPELE DE START

Astra: Iliev – Belu, Erico, Polczak, Al. Stan – Seto, Mrzljak – Balaure, Moise, Fl. Matei – Vera
Antrenor: Edi Iordănescu

Viitorul: Cojocaru – Mladen, Ghiţă, Ţîru, Cr. Ganea – Ciobanu, Băluţă, Cicâldău – Drăguş, Gavra, I. Hagi
Antrenor: Gică Hagi

Asta Giurgiu – Viitorul LIVE VIDEO. Nici startul din play-off nu a fost unul strălucit pentru cele două echipe. Tinerii lui Gică Hagi vin după un eșec cu FCSB și o remiză norocoasă cu CS ”U” Craiova, în timp ce Astra a pierdut singurul meci jucat în play-off, scor 0-1, tot cu Craiova. Meciul Astrei de la Iași a fost amânat din cauza căderilor masive de zăpadă din Copou.

Asta Giurgiu – Viitorul LIVE VIDEO. Mai mereu, meciurile Astra-Viitorul din ultimii ani au însemnat spectacol garantat pe teren. Ultimele 5 meciuri directe ne-au adus 18 goluri. În toate aceste meciuri am avut ”GG” (ambele marchează) prins la pariuri.

Asta Giurgiu – FC Viitorul LIVE VIDEO. Casele de pariuri văd foarte echilibrat și meciul de duminică. Gazdele pornesc cu 2,50-2,60, iar campionii lui Hagi, ușor outsideri, au cote de la 2,90 la 3,10. Dacă se repetă scenariul ultimelor 5 meciuri, acela al ”GG”-ului, o cotă de 2,10 va fi verde pe biletele celor care merg pe mâna tradiției.

– 22 octombrie 2017, Astra – FC Voluntari 2-3: a fost ultima înfrângere suferită de giurgiuveni pe teren propriu. Au urmat în campionat patru victorii şi o remiză. În plus, astralii au marcat cel puţin câte două goluri în ultimele nouă jocuri disputate acasă.

O singură partidă au pierdut dobrogenii din ultimele șase disputate în Liga 1 Betano, în rest au trei succese şi două rezultate de egalitate.

Cele două echipe s-au mai întâlnit de 16 ori în Liga 1, de opt ori s-au impus giurgiuvenii, de cinci ori au câştigat dobrogenii, iar alte trei meciuri s-au încheiat la egalitate.

Palmares cu Astra gazdă: Opt jocuri – cinci victorii Astra – o remiză – două victorii Viitorul.

– 5 august 2012: primul meci a avut loc la Constanţa şi a consemnat singura remiză albă dintre cele două combatante. Acestea erau antrenate la vremea respectivă de Cătălin Anghel (Viitorul), respectiv Bogdan Stelea (Astra).

Liga 1 la fotbal, etapa 3, play-off. Astra – Viitorul. Edi Iordănescu îl domină pe Hagi

– În returul ediţiei 2012-2013, gruparea de la malul Dunării s-a impus cu 2-0, marcatori Budescu şi Fatai. Budescu avea să fie eroul principal şi în partidele din stagiunea 2013-2014, atunci când giurgiuvenii s-au impus la Chiajna cu 4-0 (Budescu – 3, Amorim) şi cu 2-0 în retur (Budescu, Yoda).

– Viitorul şi-a luat revanşa în sezonul 2014-2015, în care şi-a trecut în cont toate cele șase puncte puse în joc, 1-0 în deplasare şi 2-0 acasă.

– 9 aprilie 2016, Viitorul – Astra 1-3: victorie mare reuşită de astrali în lupta pentru titlul din ediţia 2015-2016, primul din istoria clubului.

– Cele mai multe goluri s-au înscris pe 29 aprilie 2017: Viitorul – Astra 3-2, marcatori Vlad Morar, George Ţucudean – dublă, respectiv Daniel Niculae şi Geraldo Alves.

– 4 puncte a câştigat Astra în sezonul regulat 2017-2018: victorie acasă cu 3-1 (Balaure, Ioniţă II, Abang / Ciobanu) şi remiză la Ovidiu, scor 1-1 (Chiţu / Matei).

Edward Iordănescu vs Gheorghe Hagi în Liga 1: șapte jocuri – patru victorii Iordănescu – două remize – o victorie Hagi.

Mediile de vârstă ale celor două loturi: Astra – 25 ani şi 10 luni; Viitorul – 22 ani şi 4 luni.

DailyBusiness
Republica Moldova avansează spre aderarea la UE. Au fost deschise noi capitole de negociere
Spynews
Cel mai mare regret al cântăreței Nico! Are legătură cu trupa B.U.G. Mafia
Fanatik.ro
Fostul fotbalist al lui Mircea Lucescu riscă ani grei de închisoare! A fost arestat într-un dosar de corupție
Capital.ro
CEO-ul Microsoft lansează un avertisment pentru companiile care folosesc AI: Plătiți de două ori, o dată cu bani și încă o dată cu ceva și mai valoros
Playtech.ro
Ce ar însemna pentru România intrarea în „junk”. Cum ar putea fi afectați direct românii, de la rate la taxe
Adevarul
Atac spectaculos în Marea Neagră. Ucrainenii au scufundat nava rusă „Izumrud”, implicată în incidentul din strâmtoarea Kerci
wowbiz.ro
Cum arată fiul Mădălinei Manole la 17 ani! Fratele regretatei artiste a publicat o fotografie în premieră cu Petru Mircea Jr.
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cine sunt cei doi alpiniști români găsiți morți în Alpii italieni. Emil și Cornel au căzut într-o crevasă la aproximativ 3.700 de metri altitudine
iamsport.ro
Mitică Dragomir șterge pe jos cu finanțatorul din SuperLiga: ”Vai de mine, am ținut cu el, dar nu îmi place! Ce să facă antrenorul?!”
MediaFlux
Înghețată de la Lidl, retrasă de pe piață! Ce s-a găsit în produs. Avertisment pentru cei care au cumpărat
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?