Cutremurător. A ieşit la iveală jurnalul criminalului din Braşov. Care au fost primele cuvinte, după ce şi-a măcelărit familia

Florin Buliga, bărbatul care a recunoscut că și-a ucis soția și cei doi copii, își nota gândurile pe o agendă.
Filip Stan
02 apr. 2018, 19:11
Cutremurător. A ieşit la iveală jurnalul criminalului din Braşov. Care au fost primele cuvinte, după ce şi-a măcelărit familia

În noaptea de 26 spre 27 martie, un afacerist din Brașov, Florin Mircea Buliga, și-a ucis soția, Monica, și pe cei doi copii ai lor, Ioana și Mircea. Copiii aveau doar 18 și, respectiv, 13 ani.

Cum se cheamă proba prezentată? ”Jurnalul” lui Florin Buliga, un set de însemnări făcute de comerciantul de aparate terapeutice pe agende vechi, toate depozitate în biroul său, din Centrul Vechi al orașului Brașov. De fapt, ca să fim riguroși, e vorba de mai multe notițe scrise de mână ATRIBUITE lui Florin Mircea Buliga, dar, la această oră se pare că ele chiar au fost redactate de el. Asupra acestor hârtii va fi dispusă o expertiză, arată EVZ.

Pentru a înțelege cele trei file scrise de mână într-o agendă din 2016, e nevoie de un scurt remember. Florin are, împreună cu un sud-coreean, o firmă care vinde aparatură de biorezonanță, de masaj, dar și o ”casă de sănătate”, unde doritorii se pot trata cu aceste instrumente. În Brașov s-a stabilit în 2009, venind din Suceava.

Citeşte şi: Criminalul din Braşov a cerut meniu de post în arest. Noi detalii şocante despre tripla crimă care a înspăimântat ţara

Pe 26 martie, luni, a fost la Grota Dorințelor de lângă Mănăstirea Șinca Veche. Pe drumul de casă a încercat să se sinucidă, rănindu-se la piept cu un cuțit de vânătoare.

Ajuns acasă, petrece o jumătate de oră cu Monica, așezați la aparatul de biorezonanță, apoi ea adoarme pe masa de masaj electrică. O ucide cu 3 lovituri de cuțit. Florin o sună pe fiica lor, Ioana, care era pe afară, și, după ce fata vine și se culcă, o ucide și pe ea. Ultimul moare Ștefan, care în tot acest timp a stat în camera sa.

În jurul orei 1.00, Florin Buliga merge la firmă și se apucă de scris. Chiar dacă sunt datate ”26.03.2018”, se pare că paginile au fost scrise după miezul nopții. Marți, mult după prânz, convins de un prieten căruia îi povestise la telefon ce a făcut, Buliga s-a dus la Poliție.

Aici avea să declare: ”Eu am ucis trupuri, nu suflete. Societatea și clasa politică ucid sufletele!” de altfel, așa cum ați mai putut citi în Evenimentul Zilei, criminalul susține că Ioana și Ștefan au devenit îngeri și stau pe umerii săi, de-a stânga și de-a dreapta, fericiți că au făcut acest pas.

”Am văzut ieri la mănăstirea Șinca Veche cum un…”

Dacă aceste însemnări se vor dovedi a fi scrise de Florin Buliga atunci ele sunt prima mărturisire a triplei crime. Încă murdar de sângele victimelor sale, bărbatul scrie corect, aproape fără greșeală trei file de agendă. Lipsește finalul, descrierea revelației de la Grota Dorințelor.

Ca și în mărturia de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, se amestecă halucinații religioase, Dumnezeu, așa cum e el văzut de diverse credințe.

Iată textul:

    „26.03.2018 (trei rânduri șterse – n.n.)

    Astăzi Ștefan, Monica și Ioana au plecat la Dumnezeu. Să le fie sufletul ușor! Doamne ajută!

    Au plecat înaintea mea, aș fi dorit să plec eu, însă Dumnezeu nu m-a lăsat, cuțitul a intrat până la capăt, dar nu am murit fizic.”

    „Au plecat într-un loc mai bun decât unde ne aflăm noi, pe Pământul subjugat, și noi sclavi pe el. Am înțeles că suntem ființe de lumină, dar am ajuns în Babilon, nimeni nu se mai înțelege cu nimeni, cuvintele aruncate sunt foarte des grele, chiar și în familie.

    Familiile sunt dezbinate, fugiți din țară, țara este sărăcită maxim, nimic nu mai are valoare, doar banii (scrie „frații tăi” și apoi șterge – n.n.) toți fug după bani și apoi vor sănătate. Am văzut aproape 11 ani cum oamenii uită că mai importantă este sănătatea sufletului. Pe el îl uită complet, se gândesc că e ceva acolo care se duce undeva, indiferent (cuvânt șters – n.n.) unde. Am văzut ieri la mănăstirea Șinca Veche cum un” (textul nu are final n.n.).

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Filipe Coelho, în ultimele 6 luni de contract cu Universitatea Craiova! „Nu e momentul potrivit să discutăm prelungirea!”
Capital.ro
O nouă fabrică de electronice auto lângă București. Compania chineză a început deja recrutările
Playtech.ro
Panouri solare la bloc, după modelul Germaniei. Cum ar putea scădea factura la electricitate cu 40%
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Autocar de copii, răsturnat! Doi morți și zeci de victime, în Franța
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Se elimină un impozit important pentru români. Luca Niculescu anunță schimbarea de la 1 ianuarie 2027
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT