Adele s-a căsătorit cu prezentatorul TV Alan Carr

Cântăreaţa britanică Adele a confirmat prin intermediul unui mesaj publicat pe Instagram că a oficiat căsătoria religioasă a "celor mai buni prieteni" ai ei, prezentatorul de televiziune Alan Carr şi partenerul de viaţă al acestuia, Paul Drayton, a anunţat marţi Press Association.
Alina Costache
03 apr. 2018, 18:08
Adele s-a căsătorit cu prezentatorul TV Alan Carr

Adele a publicat pe contul ei de Instagram o fotografie care o prezintă în timp ce purta o rochie lungă albă şi o capă. Imaginea a fost realizată în timp ce vedeta pop se afla în faţa unui perete decorat cu aranjamente florale.

„Văd că vestea s-a aflat. I-am căsătorit pe cei mai buni doi prieteni ai mei în luna ianuarie. Mă cunoaşteţi deja, folosesc orice scuză pentru a purta ţinute de gală. #LoveIsLove”, a scris artista într-un mesaj care însoţeşte acea imagine.

Actorul şi prezentatorul TV Alan Carr a dezvăluit în emisiunea „This Morning”, difuzată de postul ITV, că Adele i-a organizat nu doar întreaga nuntă, ci a jucat şi un rol foarte special în cadrul ceremoniei religioase.

„Ea a fost hirotonisită şi ne-a căsătorit. Este cea mai blândă şi mai dulce persoană pe care o cunosc. Ne-a dus cu avionul la Las Vegas pentru a o vedea cântând pe Celine Dion. Adele a interpretat apoi primul cântec pe care am dansat cu soţul meu după ce n-am căsătorit. A fost cea mai frumoasă zi din viaţa mea”, a declarat Alan Carr.

Alan Carr a mai spus că nunta lui cu Paul Drayton a avut loc în grădina din spatele vilei pe care Adele o deţine în Los Angeles.