Veste bună din Parlament: se dau sporuri de 10-20%, s-a decis cu majoritate de voturi

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, o propunere legislativă potrivit căreia soldaţii şi gradaţii profesionişti pensionari militari cărora li s-a conferit Semnul onorific "În Serviciul Patriei" beneficiază de un spor de 10%, 15% şi, respectiv, 20% din cuantumul pensiei, similar cadrelor militare.
Alina Costache
04 apr. 2018, 10:47
Veste bună din Parlament: se dau sporuri de 10-20%, s-a decis cu majoritate de voturi

În favoarea proiectului s-au înregistrat 230 voturi, iar 33 au fost „împotrivă”. 11 deputaţi s-au abţinut de la vot.

Propunerea legislativă a fost iniţiată pentru modificarea unor acte normative în domeniul securităţii, în sensul acordării Semnului onorific „În Serviciul Patriei” soldaţilor şi gradaţilor profesionişti, dar şi preoţilor militari. În comisiile de specialitate proiectul a fost amendat, stabilindu-se că soldaţii şi gradaţii profesionişti pensionari militari cărora li s-a conferit Semnul onorific „În Serviciul Patriei” beneficiază de un spor de 10%, 15% şi, respectiv, 20% din cuantumul pensiei, similar cadrelor militare.

Conform textului adoptat, „soldaţii şi gradaţii profesionişti, pensionari militari, cărora li s-a conferit Semnul onorific ‘ În Serviciul Patriei’ pentru 15, 20 sau 25 de ani de activitate în domeniile apărării, ordinii publice şi securităţii naţionale beneficiază de un spor de 10%, 15% sau, respectiv, 20% din cuantumul pensiei, similar cadrelor militare, potrivit legislaţiei în vigoare”.

Semnul onorific „În Serviciul Patriei” se conferă ofiţerilor, funcţionarilor publici cu statut special, cu grade profesionale echivalente cu gradele de ofiţeri, şi preoţilor militari din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Justiţiei, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Protecţie şi Pază şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, care au 15, 20 sau 25 de ani de activitate în domeniile apărării, ordinii publice şi securităţii naţionale.

Prevederile acestei legi referitoare la Semnul onorific „În Serviciul Patriei” pentru ofiţeri şi funcţionari publici cu statut special cu grade profesionale echivalente cu gradele de ofiţeri se aplică, în aceleaşi condiţii, şi personalului contractual care ocupă funcţii de preot militar.

Semnul onorific „În Serviciul Patriei” pentru ofiţeri, funcţionari publici cu statut special, cu grade profesionale echivalente cu gradele de ofiţeri, şi preoţi militari, se prezintă sub două forme cu valoare ierarhică egală: însemnul şi bareta.

Propunerile nominale pentru conferirea acestuia se trimit miniştrilor, respectiv conducătorilor instituţiilor centrale, până la data de 31 august a fiecărui an, iar numărul celor care îndeplinesc condiţiile până la data de 1 iunie a aceluiaşi an.

Semnul onorific „În Serviciul Patriei” pentru ofiţeri, funcţionari publici cu statut special, cu grade profesionale echivalente cu gradele de ofiţeri, şi preoţi militari, se poate conferi în număr nelimitat.

Pentru conferirea acestui semn onorific trebuie îndeplinite următoarele condiţii: vechime în domeniile apărării, ordinii publice şi securităţii naţionale de 15, 20 sau 25 de ani; rezultate meritorii în îndeplinirea atribuţiilor şi în pregătirea profesională, evidenţiate prin calificative de cel puţin „bun” sau „bine”, după caz, în aprecierile de serviciu din ultimii patru ani.

Pensionarii militari pot beneficia atribuirea de bilete de tratament balnear şi de recuperare, în condiţiile legii: gratuit pentru pensionarii de invaliditate, în cadrul programului de recuperare avizat de comisia de expertiză medico-militară, pe baza propunerilor formulate de medicul specialist cu suportarea de către beneficiar a unei contribuţii băneşti de maximum 50% din valoarea biletului, potrivit criteriilor şi condiţiilor stabilite prin ordin al ministrului Apărării Naţionale. Numărul biletelor de tratament balnear şi de recuperare, inclusiv cele care se acordă gratuit, potrivit actelor normative cu caracter reparatoriu, condiţiile şi modul de acordare, precum şi modul de distribuire sau de decontare a acestora se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, mai stabileşte proiectul.

Camera Deputaţilor este prima sesizată cu acest proiect, Senatul este decizional. 

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Claudia Pătrășcanu, în genunchi în fața bisericii! Artista și-a strigat durerea, după ce nu ar fi fost lăsată să-și vadă fiul
Fanatik.ro
U Craiova, în pericol de suspendare! UEFA poate lua măsuri extreme după spectacolul pirotehnic de la meciul cu Getafe. Video
Capital.ro
Tesla Roadster, mașina care promite să sfideze limitele accelerației. Anunțul neașteptat făcut de Elon Musk
Playtech.ro
După câte ore de la ultimul pahar te poți urca la volan. Cât timp rămâne alcoolul în sânge și în aerul expirat
Adevarul
Orașul din România unde lucrau peste 19.000 de oameni. Din marile uzine au mai rămas ruine și un turn uriaș
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident grav la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”! Elevii au fost evacuați
iamsport.ro
Halucinant! Ce pensie infimă va primi fostul jucător de la Dinamo de la statul român: ”Am fost angajat și strungar, am fost și ofițer în MAI”
MediaFlux
Mihai Stoica, implicat într-un grav accident. Mașina sa e distrusă complet
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT