Prima şedinţă a Comisiei Naţionale pentru trecerea la moneda euro. Viorica Dăncilă a condus lucrările, Vâlcov, aşteptat în zadar

Premierul Viorica Dăncilă a condus, joi, prima şedinţă a conducerii Comisiei Naţionale pentru trecerea la moneda euro, printre cei care erau aşteptaţi fiind şi consilierul de stat al premierului, Darius Vâlcov, condamnat în primă instanţă la opt ani de închisoare.
Iulian Tudor
12 apr. 2018, 15:52
Prima şedinţă a Comisiei Naţionale pentru trecerea la moneda euro. Viorica Dăncilă a condus lucrările, Vâlcov, aşteptat în zadar

Este un moment important care se referă la un proiect de ţară, un proiect care trebuie să reunescă în jurul lui toate forţele şi cred că putem să ne punem toţi semnătura pe al treilea proiect de ţară al României după NATO şi aderarea României la Uniunea Europeană. Permiteţi-mi să vă prezint ordinea de zi a primei şedinţe a Comisie naţionale cu un cuvânt de deschidere, rolul şi aşteptările de la Comisia naţională, prezentat de primul ministru, mesaj al preşedintelui României, opinii despre rolul Comisiei naţionale, membrii conducerii comisiei naţionale – Academia Română şi Banca Naţională a României, diagnoza criteriilor de convergenţă pentru adoptarea monedei Euro – Aura Socol, expert independent, dezbateri, propuneri privind activitatea viitoare a comisiei naţionale, regulamentul de organizare şi funcţionare al comisiei naţionale, diverse, secretariatul Comisiei naţionale, stadiul constituirii Comisiei naţionale şi constituirea grupurilor de lucru tematice„, a spus Viorica Dăncilă la începutul şedinţei conducerii Comisiei Naţionale pentru trecerea la moneda euro.

La şedinţă participă, printre alţii, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, consilierul prezidenţial Cosmin Marinescu şi reprezentanţi ai partidelor politice parlamentare.

La masa din sala de şedinţe era pusă o plăcuţă cu numele lui Darius Vâlcov, consilier de stat al premierului Viorica Dăncilă. Dâlcov nu sosise la şedinţă până la finalizarea oportunităţilor de imagini.

Fostul ministru al Finanţelor, în prezent consilier de stat al premierului Viorica Dăncilă, Darius Vâlcov, a fost condamnat, pe 8 februarie, de instanţa supremă, la opt ani de închhisoare. Decizia judecătorilor nu este definitivă.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Tzancă Uraganu, ironizat de propriul frate. Ce a avut de spus Miraj Tzunami la adresa lui: „I-a fost rușine”
Fanatik.ro
S-a întâlnit cu Dan Petrescu și a rămas uimit de cum arată antrenorul după problemele medicale avute: „Vă spun foarte sincer”
Capital.ro
Dezvăluire despre Traian Băsescu. Ion Cristoiu a spus tot. Ordinul dat de fostul președinte: S-a pus la cale operațiunea
Playtech.ro
De ce nu iese maioneza de post pufoasă. Ce ingredient strică totul
Adevarul
Iarna de la vârful puterii: Ceaușeștii și vacanțele luxoase în România înghețată. Istoric: „Nici fetele lui Dej, nici copiii lui Ceaușescu nu-l mai așteptau pe Moș Crăciun“
wowbiz.ro
Soțul Teodorei Marcu nu mai e om, la jumătate de an de când tânăra a fost ucisă! Ce se întâmplă cu el. Dezvăluiri cutremurătoare: „Din ce în ce mai greu…”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Ea este Adriana, tânăra care și-a pierdut viața în Italia. Aceasta a pătruns pe sensul opus și s-a izbit violent de un camion
iamsport.ro
Cutremurător! Fostul căpitan din SuperLiga a ajuns să cerșească pe străzi: 'A ajuns boschetar, mi-a cerut un leu'
MediaFlux
Tichete pentru plata facturilor la energie. Câți români au primit cardurile în realitate
stirilekanald.ro
VIDEO El este bărbatul găsit carbonizat într-o mașină din Oradea. Polițiștii iau în calcul varianta sinuciderii
Ultimă oră: Traian Băsescu, operat de urgență! Medicii au făcut anunțul