Concluziile anchetei privind accidentul feroviar din Hunedoara. Deraierea s-a produs din cauza vitezei şi pentru că mecanicii erau beţi

Agenţia de Investigare Feroviară Română (AFIR) a publicat raportul efectuat în urma deraierii mai multor vagoane ale unui tren de marfă, aparţinând unui operator privat, în urmă cu un an, în judeţul Hunedoara şi a constatat că accidentul feroviar a avut loc din cauza depăşirii vitezei cu 130 la sută şi a faptului că personalul trenului a consumat alcool.
Iulian Tudor
13 apr. 2018, 07:54
Concluziile anchetei privind accidentul feroviar din Hunedoara. Deraierea s-a produs din cauza vitezei şi pentru că mecanicii erau beţi

Raportul AFIR a fost publicat pe pagina de internet a instituţiei, miercuri seara, însă este datat 3 aprilie 2018.

Raportul este finalizat la circa un an de la producerea accidentului de la Merişor, judeţul Hunedoara.

„Cauza directă a producerii accidentului feroviar o constituie creşterea puternică a forţelor laterale care acţionau la nivelul roţilor locomotivei, fapt ce a condus la depăşirea limitei de stabilitate la deraiere. Aceasta s-a produs ca urmare a faptului că, la circulaţia pe o zonă situată în curbă, viteza trenului (92 km/h) a depăşit cu 130% viteza maximă admisă pe secţia de circulaţie (40 km/h). Creşterea vitezei trenului s-a produs pe fondul unor erori umane, erori ce au făcut ca robinetul de aer de la primul vagon din tren să se afle pe pozitia, conducta generală de aer fiind astfel întreruptă, iar frânele automate ale trenului să nu asigure frânarea acestuia”, se arată în raport, potrivit news.ro.

Potrivit sursei citate, „în urma investigaţiei desfăşurate comisia de investigare a stabilit că accidentul feroviar grav s-a produs ca urmare a unor erori umane, erori favorizate de starea fizică a personalului de locomotivă care era afectată de consumul de băuturi alcoolice în timpul desfăşurării activităţii şi oboseala acumulată în intervalul de timp cuprins între plecarea de la domiciliu şi momentul producerii accidentului, oboseală manifestată, în cazul mecanicului de locomotivă, pe fondul vârsteide 67 de ani”.

În urma acestui raport, inspectorii AFIR au anunţat că se vor asigura că operatorul de transport feroviar SC UNICOM TRANZIT SA (cel care deţinea trenul care a deraiat – n.r.) îşi va revizui sistemul propriu de management al siguranţei, astfel încât, prin aplicarea în totalitate a procedurilor proprii, să reducă riscurile generate de starea fizică necorespunzătoare a personalului de locomotivă.

La data de 8 aprilie 2017, ora 14:30, pe raza de activitate a Sucursalei Regionale CF Timişoara, secţia de circulaţie Petroşani – Simeria (linie dublă electrificată), între staţia CFR Băniţa şi halta de mişcare Merişor, în circulaţia trenului de marfă nr.50457aparţinând operatorului de transport SC UNICOM TRANZIT SA s-a produs deraierea primelor 14 vagoane din compunere şi a locomotivei de remorcare, EA 759. În urma producerii acestui accident feroviar, două persoane, mecanici de locomotivă, au decedat, după ce trenul căzuse într-o râpă zeci de metri. În urma accidentului, traficul feroviar pe această rută a fost oprit, trenurile circulând pe rute ocolitoare. Linia ferată a fost reparată după aproximativ o săptămână şi tot atunci a fost reluată şi circulaţia.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Alina Pușcău vorbește cu greu despre efectele tratamentului: „Începe să îmi cadă părul” | VIDEO
Fanatik.ro
„Arnold, Arnold!” Patroana milionară i-a trimis pupici lui Garita! Viitorul jucător al FCSB și-a lăsat partenera cu ochii-n soare: „Să știi că o iubesc”. Video exclusiv
Capital.ro
Ai primit o sumă mare de bani la nuntă? Ce se poate întâmpla când ajungi cu ea la bancă
Playtech.ro
Ce greșeli îți pot bloca dosarul de pensionare în 2026. Documentele pe care trebuie să le verifici
Adevarul
Cum au rămas doi români fără 36.000 de lire pe Aeroportul Otopeni și s-au ales și cu amendă, la întoarcerea din Anglia
wowbiz.ro
Cine era medicul de la Spitalul Universitar de Urgență București care s-a sinucis! Avea doar 28 de ani
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 29 de ani a fost sfâșiată de urs, la doar o zi după ce fusese cerută în căsătorie. Tragedia a avut loc sub privirile logodnicului
iamsport.ro
S-a întâlnit cu Radu Naum la piață și a rămas perplex: ”Mi-a dat o palmă! Mă gândeam: «Cine face asta?»”
MediaFlux
Răsturnare de situație în politică! Ilie Bolojan, anunț privind formare unui Guvern
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat