Accident grav în Sinaia. Cinci elevi au ajuns la spital după ce au fost loviţi cu maşina de o colegă de liceu

Cinci elevi ai Colegiului "Mihail Cantacuzino" din oraşul Sinaia au fost lovişţi cu maşina de o colegă care a obţinut permisul de conducere în urmă cu mai puţin de două săptămâni. 
Filip Stan
17 apr. 2018, 05:41
Accident grav în Sinaia. Cinci elevi au ajuns la spital după ce au fost loviţi cu maşina de o colegă de liceu

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Prahova, accidentul avut loc marţi dimineaţă pe o alee care duce către Liceul Cantacuzino din Sinaia. O tânără în vârstă de 18 ani, elevă la acest liceu, a intrat cu autoturismul către clădirea şcolii, moment în care a acroşat cinci elevi care mergeau către unitatea de învăţământ.

Trei elevi au fost răniţi, iar primele informaţii arată că starea lor nu este gravă. Ei au fost preluaţi de ambulanţă pentru a fi transportaţi la spital.

Ulterior, alţi doi elevi ai Colegiului „Mihail Cantacuzino” din Sinaia au ajuns, în cursul zilei de marţi, la spital numărul victimelor ajungând astfel la cinci.

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Prahova, conducătoarea auto a lovit un grup mai mare de elevi, iar iniţial au fost transportate la spital cu ambulanţele trei victime.

Ulterior, la spital s-au prezentat alţi doi elevi care au fost trimişi pentru examinare de către asistentul medical al unităţii de învăţământ.

În urma evaluărilor medicale, s-a stabilit că patru dintre victime au suferit contuzii, iar cea de-a cincea are fractură de os maxilar, fractură de ram mandibular şi o contuzie la genunchi, o singură persoană rămânând internată, informează sursa citată.

Din primele verificări a reieşit că şoferiţa începătoare, elevă a aceluiaşi colegiu, ar fi încercat, la intrarea pe aleea din curtea unităţii de învăţământ, să evite alte două autoturisme care ieşeau de pe această alee.

„Cu câteva minute înaintea începerii orelor de curs, o maşină condusă de o elevă, care se îndrepta spre şcoală, a încercat să evite alte două autoturisme care ieşeau de pe aleea colegiului. Şoferiţa a pierdut controlul volanului, iar maşina a ricoşat. Cinci elevi care tocmai coborâseră din autobuz au fost loviţi. Nu s-au înregistrat alte victime, iar starea răniţilor este, până în acest moment, una stabilă. (…) Toţi cei cinci elevi, victime ale accidentului, sunt conştienţi, nu au suferit răni grave, dar se află în stare de şoc. Doi dintre ei, o fată şi un băiat de 17, respectiv 18 ani, au fost trimişi pentru analize suplimentare la Spitalul Judeţean Prahova. Alţi trei elevi, victime ale aceluiaşi accident, au fost trimişi la Spitalul Orăşenesc Sinaia. Tânăra elevă care conducea autoturismul nu a păţit nimic, dar se află în stare de şoc”, se arată într-un comunicat postat pe pagina de Facebook a Colegiului „Mihail Cantacuzino”.

Potrivit sursei citate, regulamentul de funcţionare al unităţii prevede că accesul rutier în curtea interioară a şcolii este permis doar autovehiculelor cadrelor didactice, ambulanţei, Poliţiei, Jandarmeriei, salubrizării şi altor servicii specifice.

„Am convocat Consiliul Profesoral, urmează să decidem şi în Consiliul de Administraţie, mâine dimineaţă, măsurile care se impun”, a declarat, conform comunicatului, directorul colegiului, Aurora Arieşan.

Citeşte şi Accident grav, biciclist rănit VIDEO

DailyBusiness
Donald Trump a declarat că Africa de Sud ar trebui exclusă din G20 și că nu va participa la summitul de la Johannesburg
Spynews
Ultimă oră! Accident grav în Capitală! O mașină s-a răsturnat în urma impactului puternic
Fanatik.ro
Gigi Becali a dezvăluit discuția cu Florin Tănase despre Darius Olaru. „El este cel mai bun jucător de la FCSB”
Capital.ro
ANAF schimbă regulile. Băncile transmit date despre clienți și conturi. Care va fi procesul
Playtech.ro
Cele mai periculoase drumuri din România, conform numărului de accidente. Cauzele principale pentru dezastrul de pe străzi
Adevarul
Controversele din trecutul lui Fănel Bogos, patronul Vanbet anchetat de DNA: acuzații de mită, amenzi și un dosar de crimă nerezolvat
wowbiz.ro
BREAKING! Dani Mocanu, condamnat definitiv la 4 ani de închisoare cu executare pentru tentativă de omor
Economica.net
Atenție la ofertele de energie electrică pentru clienții casnici
kanald.ro
Noi detalii despre starea de sănătate a lui Horia Moculescu: Acesta este intubat și se află la ATI
iamsport.ro
Fără dubii! Radu Banciu a spus ce rezultat va înregistra Anca Alexandrescu la alegeri: ”Asta i-am transmis”
MediaFlux
UE planifică un „Schengen militar”. Se pregătește accelerarea mișcărilor trupelor și armelor în contextul amenințării ruse
stirilekanald.ro
Un cuplu a fost surprins făcând amor într-o biserică din Italia! Preotul român i-a descoperit: „Un grav act de profanare”
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai