ACCIDENT de autobuz soldat cu 18 victime, între care şi copii cu handicap

Un accident rutier în care au fost implicate două vehicule care transportau copii cu handicap s-a produs pe autostrada A25 care leagă oraşele Lille şi Dunkerque s-a soldat cu 18 răniţi, între care şi cel puţin cinci copii cu handicap.
Sânziana Stancu
18 apr. 2018, 12:27
ACCIDENT de autobuz soldat cu 18 victime, între care şi copii cu handicap

Două minibusuri în care se aflau 18 persoane, între care copii cu handicap , s-au ciocnit pe autostrada A25 în timp ce mergeau de la Lille spre Dunkerque.  Potrivit primelor informaţii, între 15 şi 18 persoane au fost rănite, trei dintre acestea fiind în stare gravă, potrivit a două surse – echipele de salvare şi Prefectura de Nord.

Accidentul s-a petrecut în jurul orei locale 10:30. Cele două minibuzuri au intrat în coliziune cu alte două vehicule uşoare.

Un prim bilanţ al Prefecturii de Nord arată că, în total, 18 persoane au fost implicate în coliziune, între care 5 copii cu handicap. Prefectura nu a precizat însă care este gravitatea rănilor persoanelor accidentate.

Accidentul s-a produs pe segmentul de drum Flêtre, în apropiere de Bailleul, scrie presa franceză.

Aproximativ 45 depompieri au ajuns la locul accidentului. Cele dăuă minibusuri transportau, fiecare dintre acestea, câte 9 persoane.

În urma accidentului de miercuri, Autostrada A25 a fost închisă temporar pe sensul Lille-Dunkerque.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Un asistent medical a fost găsit mort în camera de gardă, în Bicaz! Bărbatul avea 35 de ani
Fanatik.ro
Dan Negru, discurs-manifest în dimineața meciului România – Suedia: „Copiii au coloana strâmbă din cauza ghiozdanelor. De-asta dispare performanța!”
Capital.ro
Obligație pentru șoferii din România. Când trebuie montate anvelopele de iarnă în 2026
Playtech.ro
Ce amendă riști dacă nu asiguri mașina după ce ai parcat. Regula valabilă și pentru automobilele cu transmisie automată
Adevarul
„În mai puțin de 4 ani poți ajunge la 15.000 de euro pe lună”. Secretele muncii la 163 de metri înălțime, pe turbine eoliene
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Impact mortal pe „Drumul Morții”. Un bărbat și-a pierdut viața în urma unei depășiri periculoase
iamsport.ro
Gică Hagi a ales echipa de start pentru meciul cu Suedia. Câteva surprize mari
MediaFlux
Horoscop 5 octombrie 2026. Săptămâna începe cu o veste care schimbă toate calculele! Unele zodii dau lovitura, altele trebuie să ia rapid o decizie
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte