Efectul şoc al sancţiunilor SUA împotriva Rusiei. Kremlinul ia în calcul naţionalizarea marilor companii

O naţionalizare temporară a producătorului rus de aluminiu Rusal este una din opţiunile analizate pentru a ajuta această companie afectată de sancţiunile americane, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Kremlinului.
Filip Stan
19 apr. 2018, 12:42
Efectul şoc al sancţiunilor SUA împotriva Rusiei. Kremlinul ia în calcul naţionalizarea marilor companii

Statele Unite au anunţat la începutul acestei luni noi sancţiuni împotriva a 38 de persoane şi entităţi acuzate în special de participare la atacurile Rusiei împotriva democraţiilor occidentale. Şapte „oligarhi”, prezentaţi ca apropiaţi ai Kremlinului lui Vladimir Putin, precum şi 12 companii pe care le deţin sau controlează sunt ţintele acestor măsuri punitive, printre cele mai severe luate de administraţia lui Donald Trump împotriva Moscovei. Printre ei figurează şi Oleg Deripaska, proprietarul gigantului Rusal.

În rândul experţilor există diferite puncte de vedere cu privire la modul în care am putea ajuta companiile sancţionate. Aceasta este una dintre ele„, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitry Peskov, întrebat fiind dacă există propuneri pentru ca statul să cumpere acţiuni la companiile afectate.

Propunerea privind naţionalizarea temporară, dezvăluită miercuri de portalul de ştiri RBC, a fost exprimată prima dată de preşedintele Federaţiei sindicatelor independente din Rusia, Mikhail Shmakov, şi comentată ulterior de Alexander Shokhin, un fost vicepremier care în prezent conduce Uniunea industriaşilor şi antreprenorilor din Rusia.

Citeşte şi Rusia avertizează Statele Unite: Răspunsul nostru la sancţiunile americane va fi ţintit şi dureros

Desigur este important să se ţină cont de opiniile acţionarilor companiilor, de proprietarii companiilor şi de capacităţile Guvernului. De aceea, în acest context, vorbim despre unul din puncte de vedere care este intens discutat. Însă din câte ştiu, nu există deocamdată scenarii gata pregătite„, a spus Peskov.

Deocamdată nu este clar ce ar însemna o „naţionalizare temporară” şi nici cum ar ajuta această variantă Rusal având în vedere că grupul rus este inclus pe lista entităţilor supuse sancţiunilor americane.

Separat, mai multe surse din interiorul Rusal au declarat pentru Reuters că grupul a început să stocheze mari cantităţi de aluminiu la una din uzinele sale din Siberia din cauza sancţiunilor americane care au împiedicat compania rusă să vândă aluminiu către clienţi. În condiţiile în care propriile spaţii de stocare s-au umplut cu aluminiu nevândut, directorii uzinei Rusal de la Sayanogorsk, sudul Siberiei, au fost nevoiţi să închirieze spaţii suplimentare pentru a depozita stocurile de aluminiu nevândut.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Fosta amantă a lui Sorinel Copil de Aur a trecut la amenințări: “Nu mi-e frică de pușcărie”
Fanatik.ro
Avem ofertele Rapidului pentru Cordea și Korenica! Neluțu Varga: „Atât costă! Să pună banii jos!”. Exclusiv
Capital.ro
Curs valutar joi, 30 iulie. Ce valoare au euro, dolarul american și gramul de aur. BNR a publicat noile cotații pentru principalele valute
Playtech.ro
Cât de mare este riscul să iei leptospiroză în timpul unei vacanțe la mare? Explicațiile medicilor după cazul Mirunei, tânăra aflată în stare critică
Adevarul
„De ce ar trebui să beneficieze de acciză redusă cineva care conduce un SUV?” Subvenția la motorină, criticată de un expert în energie
wowbiz.ro
Medicii au stabilit cu ce boală se confruntă, de fapt, Miruna! Adolescenta în vârstă de 18 ani se află în stare gravă, după ce a contactat o bacterie pe litoral
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Asistenta medicală Mihaela Ilie s-a stins din viață în timp ce era în concendiu la mare. S-a prăbușit în fața soțului și a copilului său
iamsport.ro
Victor Becali a dat cărțile pe față în legătură cu ”ruptura” dintre el și vărul Gigi: ”Mărginași cărora le place să se trezească vorbind!”
MediaFlux
Bolojan a recunoscut că a discutat cu George Simion! Victor Negrescu: Confirmă parteneriatul PNL-AUR prin care Bolojan se menține la putere
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România