Proiect prin care angajaţii MAI pot da amenzi pentru hărţuire în public şi privat, adoptat de Senat

Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege pentru completarea Legii 202/2002 privind egalitatea de şanse şi tratament între femei şi bărbaţii, prin care angajaţii MAI vor putea da amenzi între 3.000 şi 100.000 lei pentru hărţuire sexuală şi psihologică.
Alina Costache
23 apr. 2018, 18:08
Proiect prin care angajaţii MAI pot da amenzi pentru hărţuire în public şi privat, adoptat de Senat

Astfel, nu doar inspectorii din cadrul Inspecţiei Muncii şi cei de la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării pot amenda persoane pentru hărţuire, ci şi ofiţerii şi subofiţerii Ministerului Afacerilor Interne, prin iniţiativa adoptată luni de senatori.

Senatul a adoptat raportul cu amendamente al proiectul de lege iniţiat de mai mulţi parlamentari PSD-ALDE, precum şi din Opoziţie, PNL şi USR cu 93 de voturi pentru, două abţineri şi trei voturi împotrivă.

Primul amendament adoptat de Senat, la art 6, după alineatul 1 se introduce alineatul 1¹: „Este interzis orice comportament de hărţuire, hărţuire sexuală sau hărţuire psihologică definite conform prezentei legi, atât în public, cât şi în privat.”

Un alt amendament prevede modificarea alineatul (1) al articolului 37, care va avea următorul conţinut: „Constituţie contravenţii şi se sancţionează cu amendă contravenţională de la 3.000 la 100.000 lei, dacă fapta nu a fost săvârşită în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerată infracţiune, încălcarea dispoziţiilor art. 6 alin. (1), (1¹) ş (2)-(4), art. 7 alin. (2), art. 8, art. 9 alin. (1), art. 10 alin. (1)-(4), (6), (8) şi (9), art. 11-22 şi art. 29.”

Tot la articolul 37 al proiectul de lege, la alineatul (3), după litera b) se introduce o nouă literă, litera c), cu următorul cuprins: „Ministerul Afacerilor de Interne prin ofiţerii şi subofiţerii din cadrul său, în cazul contravenţiilor constatând în încălcarea dispoziţiilor art 6 alin. (1¹).”

Senatul a adoptat iniţiativa legislativă, în calitate de prim for sesizat, urmând ca for decizional să fie Camera Deputaţilor.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ce povesteau Gheorghe Moldovan, arbitrul găsit mort, și Irina despre căsnicia lor în urmă cu un an. Cât de îndrăgostiți erau: "Împreună putem..."
Fanatik.ro
Cum ajunge echipa lui Curelea la baraj şi scenariul utopic în care se califică direct la Euro! România U21, misiune imposibilă
Capital.ro
Se schimbă regulile pe piața muncii din Germania. Ce urmează pentru românii care lucrează la marile companii
Playtech.ro
Termenul pe care mulți proprietari îl uită. Ce se întâmplă dacă nu ai plătit a doua rată a impozitului local până pe 30 septembrie
Adevarul
O susținătoare a lui Călin Georgescu spune că și-a lăsat copilul cu febră acasă pentru a protesta la Arestul Central. „Trebuie sesizată Protecția Copilului”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Se anunță noi scumpiri la raft. Fructele, legumele și pâinea ar putea costa mai mult în această toamnă
iamsport.ro
Îngrozitor! Președintele unui club din România, afirmații uluitoare despre o femeie:'Târfă, nebună dovedită'
MediaFlux
Decizia PSD după ce a picat Guvernul Mureșan! Anunțul lui Grindeanu
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte