Percheziţii în Râmnicu Vâlcea şi Călimăneşti la membrii unei grupări specializate în trafic de persoane

Procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Piteşti şi ofiţeri specializaţi în combaterea criminalităţii organizate au efectuat, miercuri, nouă percheziţii domiciliare în municipiul Râmnicu Vâlcea şi în oraşul Călimăneşti, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional specializat în săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane, proxenetism, tentativă la înşelăciune, fals informatic şi instigare la fals informatic.
Filip Stan
25 apr. 2018, 08:44
Percheziţii în Râmnicu Vâlcea şi Călimăneşti la membrii unei grupări specializate în trafic de persoane

„În cauză, există suspiciunea rezonabilă că în perioada 2011 – 2018 trei suspecţi au constituit un grup infracţional organizat, specializat în săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane, care a acţionat în mod coordonat pe teritoriul României, al Italiei şi al Franţei, în scopul obţinerii de beneficii financiare pe care şi le-au însuşit în cea mai mare parte, persoanelor vătămate revenindu-le sume de bani modice necesare subzistenţei”, se precizează într-un comunicat al DIICOT.

Conform aceleiaşi surse, persoanele exploatate au fost recrutate prin inducere în eroare, constrângere şi abuz de autoritate. De asemenea, membrii grupării au profitat de ascendentul moral pe care îl aveau asupra victimelor.

„În urma cercetărilor efectuate în cauză a rezultat că unul dintre membrii grupului infracţional, sprijinit de contabila unei societăţi comerciale, a inserat date necorespunzătoare adevărului într-un sistem informatic, referitoare la cuantumul salariului său în calitate de angajat al acestei societăţi comerciale şi a încercat să obţină un credit în sumă de 60.000 de lei de la o unitate bancară de pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea”, se mai arată în comunicatul DIICOT.

Potrivit unui comunicat al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Piteşti, există indicii că membrii grupării au achiziţionat droguri de pe teritoriul Italiei, pe care ulterior le-au distribuit în judeţul Vâlcea.

Din primele estimări a reieşit că suspecţii ar fi obţinut peste 250.000 de euro din activitatea infracţională desfăşurată.

După finalizarea descinderilor, la sediul Serviciului Teritorial Piteşti al DIICOT vor fi conduse 15 persoane pentru a fi audiate.

DailyBusiness
Israelul și Libanul semnează un acord-cadru pentru o retragere minoră a IDF, după 4 zile de discuții la Washington
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Scene revoltătoare în fotbalul românesc. Team-managerul a sărit să bată un fotbalist de la propria echipă. Prima reacție a jucătorului
Capital.ro
Proprietarii de terenuri sunt despăgubiți. Cazurile în care poți solicita compensații. Se acordă obligatoriu
Playtech.ro
Ce poți mânca cu 100 de lei pe litoralul românesc. Prețurile afișate într-un restaurant din Eforie Nord au stârnit reacții
Adevarul
Cum afli exact când te poți pensiona. Calculatorul CNPP care arată vârsta de pensionare actualizată
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Avion făcut bucăți, după ce a lovit cel mai înalt zgârie-nori din Beijing! Câte persoane erau la bord
iamsport.ro
Ședință de urgență la Hermannstadt: finanțatorul ar fi decis să renunțe la echipă! Viitor incert pentru sibieni în Liga 2
MediaFlux
Schimbări majore la bancomatele din România! Obligație pentru toate băncile de a permite aceste retrageri
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?