Peste 780.000 de persoane au tranzitat frontierele României în perioada minivacanţei de 1 Mai

Peste 780.000 de persoane au tranzitat frontierele României în perioada minivacanţei de 1 Mai, potrivit unui comunicat transmis, miercuri, de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (IGPF).
Iulian Tudor
02 mai 2018, 09:10
Peste 780.000 de persoane au tranzitat frontierele României în perioada minivacanţei de 1 Mai

Dintre cele 780.000 de persoane care au trecut, în perioada 28 aprilie – 1 mai, prin punctele de trecere a frontierei, 361.000 au intrat în ţară, iar 421.000 au părăsit ţara.

În aceeaşi perioadă, prin punctele de trecere a frontieră au trecut şi 202.000 mijloace de transport.

„Comparativ cu o perioadă similară a lunii trecute, s-a constatat o creştere a traficului cu 15% la persoane şi 10% la mijloace de transport”, se arată în comunicatul IGPF.

Cele mai tranzitate puncte de trecere ale frontierei au fost cele de la frontiera comună româno-ungară, unde au trecut graniţa peste 248.000 persoane, precum şi cele aeroportuare, unde au efectuat formalităţile aproximativ 203.000 persoane.

De asemenea, în această perioadă, pe la frontiera româno-bulgară au trecut graniţa aproximativ 120.000 persoane atât pe sensul de ieşire, cât şi pe cel de intrare în ţară.

„În urma măsurilor dispuse de conducerea Poliţiei de Frontieră, traficul călătorilor prin punctele de trecere ale frontierei, în perioada referinţă, s-a desfăşurat fluent şi nu au fost înregistrate blocaje”, se mai arată în comunicat. 

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Claudia Pătrășcanu, în genunchi în fața bisericii! Artista și-a strigat durerea, după ce nu ar fi fost lăsată să-și vadă fiul
Fanatik.ro
Cât costă mașina cu care Mihai Stoica a făcut accident. Oficialul lui FCSB nu vrea să audă de altă firmă!
Capital.ro
Ce se schimbă pentru pensionari în 2027. Planurile privind pensiile, salariile și ajutoarele sociale
Playtech.ro
După câte ore de la ultimul pahar te poți urca la volan. Cât timp rămâne alcoolul în sânge și în aerul expirat
Adevarul
Orașul din România unde lucrau peste 19.000 de oameni. Din marile uzine au mai rămas ruine și un turn uriaș
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident grav la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”! Elevii au fost evacuați
iamsport.ro
Halucinant! Ce pensie infimă va primi fostul jucător de la Dinamo de la statul român: ”Am fost angajat și strungar, am fost și ofițer în MAI”
MediaFlux
CASS va fi eliminat, pensiile vor crește. Măsuri ce vizează bunicii, în viitorul Guvern
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT