Zeci de mii de elevi au renunţat la şcoală. Peste 300.000 de copii din România nu sunt înscrişi în nicio formă de învăţământ

Despre școala românească se vorbește mult la început de an școlar și în perioada examenelor, când ne reamintim nu doar cât de puțin investește statul în educație, dar mai ales cât de vulnerabil este accesul egal la educație. Așa se face că, astăzi, peste 300.000 de copii din România, cu vârsta între 3 și 17 ani, nu sunt înscriși în nicio formă de învățământ.
Roxana Gagiu
03 mai 2018, 15:22
Zeci de mii de elevi au renunţat la şcoală. Peste 300.000 de copii din România nu sunt înscrişi în nicio formă de învăţământ

În anul școlar 2015/2016, conform Institutului Național de Statistică (INS), 30.504 de copii din ciclul primar și gimnazial au părăsit școala, în vreme ce alți 26.722 au abandonat în timpul liceului sau învățământului profesional.

Datele oficiale arată că aproape jumătate dintre copiii din România (49%) se află în risc de sărăcie sau excluziune socială, fenomen care are consecințe grave pe termen lung și nu doar asupra copilului, ci și asupra întregii societăți, arată un alt raport al Salvați Copiii, intitulat „Ending Educational and Child Poverty in Europe”.

În statele membre ale UE, riscul este de 28% pentru copii, comparativ cu 24% pentru adulți , arată studiul realizat de Salvați Copiii. În țara noastră, diferența este mult mai mare decât media, riscul măsurat în cazul copiilor depășind cu 13 procente riscul de sărăcie în cazul adulților.

În ceea ce privește educația preșcolară, din totalul copiilor care participă la acest tip de educație, proporția copiilor romi (cu vârsta între 4 ani și vârsta școlarității) este in scădere semnificativă: de la 46% în 2011 la 38% în 2016. (FRA, A persisting concern: anti-Gypsyism as a barrier to Roma inclusion, 2018).

La nivelul copiilor de vârstă școlară, există aceeași scădere a gradului de cuprindere a copiilor romi: de la 81% la 78%.

Este motivul pentru care Organizația Salvați Copiii România, a cărei prioritate majoră este accesul egal și nediscriminatoriu la educație pentru toți copiii, deschide patru noi centre de pregătire ante-preșcolară, preșcolară și școlară în județele Constanța și Timiș, prin proiectul „Și eu vreau la școală!”, cod SMIS 105136.

Obiectivul general al proiectului este prevenirea și reducerea abandonului școlar timpuriu în rândul copiilor/tinerilor din grupuri vulnerabile din orașele Constanța, Mangalia și Timișoara (copii din comunități defavorizate, copii romi, copii cu părinții plecați la muncă în străinătate, copii din familii cu statut socio-economic scăzut), prin servicii integrate de prevenire, intervenție și compensare, inclusiv prin intervenții asupra mediului familial și școlar (părinți/reprezentanți si cadre didactice).

„Copiii din medii defavorizate nu beneficiază de acces egal în sistemul naţional de educaţie, cauzele fiind multiple și corelate: condiţiile economice precare ale familiei, nivelul redus de educație al părinților, lipsa stimulării timpurii prin frecventarea grădiniței, existenţa unui grad mare de discriminare şi marginalizare. Un rol foarte important le revine specialiștilor care lucrează cu acești copii și care pot interveni primii în situația în care văd semnele riscului abandonului școlar”, a spus Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.

Un prim pas este de a dezvolta instrumente de prevenire a abandonului școlar. Pentru aceasta, Salvați Copiii va constitui un grup de lucru, împreună cu specialiștii din domeniul educației și protecției copilului, care să dezvolte un mecanism de identificare a riscului de abandon școlar și intervenție timpurie în rândul copiilor vulnerabili, care să fie ulterior aplicat în școli.

Salvați Copiii are experiența dezvoltării unor astfel de programe, până în prezent susținând reintegrarea școlară a peste 32.000 de copii prin componentele Grădinița estivală, Școală după Școală și A Doua Șansă în 46 de localități din 37 de județe.

Noile programe se vor derula în perioada aprilie 2018 – aprilie 2021 și vor avea ca impact:
1) peste 10.000 de persoane vor primi informații despre importanța educației timpurii;
2) 447 de copii de etnie romă vor fi integrați educațional, reprezentând 54% din totalul beneficiarilor;
3) 256 de copii de vârsta antepreșcolară (2-3 ani) și preșcolară (3-5 ani) vor beneficia de un program educațional integrat;
4) 479 de copii de vârsta școlară din învățământul primar și gimnazial vor beneficia de sprijin educațional și material prin programe de tip Școală după Școală;
5) 90 de copii și tineri care nu au finalizat educația obligatorie vor beneficia de sprijin educațional și material în vederea absolvirii programelor de tip A Doua Șansă;
6) 1.800 de copii vor fi integrați în programul de prevenire a abandonului școlar și vor participa la activități de informare cu privire la importanța educației;
7) 300 de părinți/reprezentanți ai copiilor vor beneficia de activități de educație parentală;
8) 112 persoane din sistemul educațional, personal didactic și personal de sprijin vor beneficia de formare în domeniul managementului clasei de elevi.

Valoarea totală a proiectului este de 7.660.002,73 lei.

DailyBusiness
Tanczos Barna respinge ideea suspendării președintelui Nicușor Dan: „Un foc de paie, nu se va întâmpla”
Spynews
Tavanul unui hotel din Sibiu s-a prăbușit peste oamenii din piscina interioară. Planul roșu a fost activat de urgență
Fanatik.ro
Dezvăluiri. Cine l-a influențat, de fapt, pe Valentin Ceaușescu să scoată Steaua de pe teren din finala Cupei României cu Dinamo, din 1988
Capital.ro
Limită pentru numerar. UE stabilește pragul. Cash-ul va fi monitorizat din 2027 în toate statele membre
Playtech.ro
Ce este interzis să faci în Ajun de Crăciun 2025 ca să nu alungi norocul din casă. Tradiții și obiceiuri pe care este bine să le respecți pe 24 decembrie
Adevarul
Epstein îi scria medicului abuzator al gimnastelor SUA despre „dragostea” lui Trump pentru fetele tinere: „Îi plăcea să pună mâna”
wowbiz.ro
Ce a apărut în locul in care Mălina Guler și-a dat ultima suflare. Ipoteze șocante circulă pe internet: „Ar fi căzut 15-20 de persoane din acel bloc… au mai murit 3”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
EXCLUSIV Ce fel de mâncare tradițională gătește Denise Rifai de Crăciun. Îndrăgita vedetă ne-a dezvăluit planurile pe care le are de sărbători
iamsport.ro
Loți Boloni a numit cei doi supercampioni care au schimbat sportul românesc. ”Nu Gică Hagi!”
MediaFlux
Cu cât cresc impozitele locale și taxa pe parcare în București. A fost luată decizia finală pentru anul 2026
stirilekanald.ro
Rusia anulează acordul militar cu România. Schimbare majoră care declanșează alerta în NATO
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend