ANOFM: Peste 68.500 de persoane, angajate în primele trei luni ale anului

Un număr de 68.670 persoane au fost angajate, în primul trimestru din acest an, ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, informează, marţi, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).
Alina Costache
08 mai 2018, 14:21
ANOFM: Peste 68.500 de persoane, angajate în primele trei luni ale anului

Din totalul persoanelor ocupate pe parcursul trimestrului I al anului în curs, 23.273 au peste 45 de ani, 18.783 au vârsta cuprinsă între 35 şi 45 de ani, 15.711 au între 25 şi 35 de ani, iar 10.903 sunt tineri sub 25 de ani (dintre care 5.788 tineri NEET).

Cele mai multe persoane încadrate sunt de sex masculin – 39.176 -, numărul femeilor fiind de 29.494.

În funcţie de rezidenţă, cei mai mulţi angajaţi în perioada de referinţă, 37.890, provin din mediul urban, iar 30.780 de persoane sunt din mediul rural.

Nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă arată că cele mai multe au studii liceale (21.380), profesionale (16.454), gimnaziale (15.057), 7.305 fiind cu studii universitare.

Un clasament al judeţelor cu cele mai multe persoane angajate arată că Timiş ocupă primul loc (5.805), urmat de Capitală (4.990), Suceava (4.295), Neamţ (3.336) şi Iaşi (2.896).

Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată.

În primul trimestru al anului 2018, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane în căutare de loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 154.503 persoane.

DailyBusiness
Câți bani a câștigat Cristela în 2024. Cu ce afaceri se ocupă soția lui Călin Georgescu
Spynews
Soția lui Costel Corduneanu tună și fulgeră! Ce s-a întâmplat după moartea lui: ”S-ar putea să se trezească balaurul” | FOTO
Bzi.ro
Andreea Esca și-a făcut talentul la ziua Loredanei Groza! A luat microfonul în mână și a făcut senzație
Fanatik.ro
Bonusuri de câte 10.000 de lei pentru șoferi, la Transelectrica! Prime speciale de peste 40 de milioane, date chiar și din banii de concedii medicale
Capital.ro
Taxă obligatorie în România. Șoferii care achită până la 5.315 lei. Decizia se aplică de la 1 iulie
Playtech.ro
Obiectul pe care nu ai voie să îl ţii în maşina vara. Se dau amenzi de mii de lei, toţi şoferii ignoră regula
DailyBusiness
Bacalaureat 2025: A început proba la Limba română pentru peste 100.000 de elevi
Adevarul
Primul lider din istorie care vorbește oficial despre ieșirea țării sale din NATO: „Neutralitatea ar putea fi mai bună”
wowbiz.ro
Irinel Columbeanu, de negăsit! Nimeni nu reușește să dea de fostul afacerist de zile întregi. Ce spune patronul azilului din Ghermănești despre întreaga situație?
Spynews
Cod galben de caniculă în 13 județe și în București. Harta zonelor în care temperaturile cresc până la 36 de grade Celsius
Spynews
Claudia Pătrășcanu nu se lasă! După ce a pierdut procesul cu Bianca Drăgușanu, cântăreața își încearcă încă o dată norocul în instanță
Evz.ro
Fals grosolan în România. Nimic nu e adevărat
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Un nou cuplu controversat. Ea e psihologă de 26 de ani, iar el e un milionar de 64 de ani
kanald.ro
Cod galben de caniculă și disconfort termic în sudul României! Temperaturile maxime vor atinge 36 de grade Celsius
Cancan.ro
BREAKING | Delia Gaspar a murit într-un accident rutier cumplit, la doar 34 de ani 😢
Playsport.ro
Vârsta de pensionare în România trebuie schimbată pentru anumite categorii, consideră...
Capital.ro
Doliu în lumea muzicală. A murit un celebru artist. A lăsat în urmă o moștenire artistică de neînlocuit
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cum arată acum Mariana Bitang, la 62 de ani! Apariție rarisimă a „Doamnei de Aur” a gimnasticii românești
stirilekanald.ro
Delia a fost omorâtă! Cei doi copii ai săi au fost martorii momentelor tragice! Imaginile groazei, din locul în care femeia și-a dat ultima suflare
Data la care vor fi reîncărcate cardurile sociale 2025: Suma de bani pe care urmează să o primească românii
MediaFlux
Putin e scos din minți! Lovitura decisivă dată de UE
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Mugur Isărescu are probleme în afacerile familiei